Administrativ

Moment istoric pentru sistemul sanitar din Făgăraș: Spitalul Municipal a fost dotat cu un computer tomograf de ultimă generație, printr-o investiție de 500.000 de euro

Spitalul Municipal Făgăraș marchează un moment de referință în modernizarea sistemului sanitar local: a fost dat în folosință primul computer tomograf (CT) propriu, un echipament de ultimă generație, esențial pentru realizarea investigațiilor imagistice complexe.

Achiziția acestui aparat performant, în valoare de aproximativ 500.000 de euro, a fost realizată cu sprijinul Ministerului Sănătății și face parte dintr-un program amplu de dotare și modernizare prin care unitatea medicală a beneficiat de peste 33 de milioane de lei pentru echipamente și îmbunătățirea infrastructurii.

„Este un moment istoric pentru spitalul nostru. Pentru prima dată, echipa medicală va putea realiza investigații CT în cadrul spitalului, oferind pacienților noștri acces mai rapid și mai sigur la servicii medicale de calitate. Este o investiție în viață, în timp, în încrederea pe care comunitatea o poate avea în sistemul sanitar local”, a declarat managerul Spitalului Municipal Făgăraș, dr. Mihaela Pandrea.

Captură de ecran 2025 08 07 093102Primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, a subliniat că această investiție este un pas important în direcția modernizării serviciilor medicale:
„Îmi doresc ca fiecare locuitor al Făgărașului și din zona Țării Făgărașului să aibă acces la servicii medicale de calitate, aici, aproape de casă. Un sistem medical modern și eficient înseamnă o comunitate mai sănătoasă și mai puternică.”

Noul computer tomograf va permite diagnosticarea rapidă a afecțiunilor grave, reducerea semnificativă a timpilor de așteptare și eliminarea nevoii deplasării pacienților către alte centre medicale din județ sau din afara acestuia.

Tot astăzi, a fost lansată pagina oficială de Facebook a Spitalului Municipal Făgăraș, un nou canal de comunicare cu pacienții și cu comunitatea locală. Scopul acesteia este de a furniza informații transparente și actualizate despre activitatea spitalului, de a prelua sugestii din partea cetățenilor și de a întări legătura dintre instituția medicală și publicul pe care îl deservește.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.