Preotul Vasile Onciu, declarat Cetățean de Onoare al Municipiului Făgăraș
Astăzi, Consiliul Local Făgăraș a aprobat în unanimitate proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Făgăraș preotului Onciu Vasile, în semn de recunoaștere a întregii sale activități pastorale, comunitare și umane.
La ședința de plen au fost prezenți actualul paroh al Bisericii „Sf. Trei Ierarhi” din cartierul Combinat, alături de mai mulți preoți și numeroși enoriași ai parohiei, care au dorit să își arate sprijinul și recunoștința față de cel care a fost o adevărată lumină spirituală pentru comunitate timp de zeci de ani.
Părintele Onciu Vasile, născut în 1934 în Bucovina, a fost nevoit să se refugieze în România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A urmat studii teologice la Sibiu și a fost hirotonit în 1959, activând în mai multe parohii, dar devenind o figură emblematică în cartierul Combinat din Făgăraș, unde a slujit neîntrerupt din 1990 până în 2016.
A ridicat cu eforturi proprii Biserica „Sf. Trei Ierarhi” și a contribuit semnificativ la viața spirituală și socială a cartierului, implicându-se exemplar în sprijinirea familiilor nevoiașe și a tinerilor. De asemenea, a fost profesor de religie și un model de demnitate, devotament și iubire față de aproape.
foto: arhiva

