Fapt divers

Făgărășeni, înșelați prin metoda „premiul fals”. Polițiștii din Făgăraș au arestat un bărbat din București

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări într-un dosar penal de înșelăciune, după ce două persoane din municipiu au fost păcălite să plătească bani pentru un premiu inexistent. Suspectul, un bărbat de 54 de ani din București, a fost arestat preventiv.

În luna mai, un bărbat de 85 de ani s-a prezentat la sediul Poliției Făgăraș, reclamând că a fost contactat telefonic de un individ care s-a recomandat drept directorul unei companii de telefonie mobilă. Acesta i-a spus că a câștigat un premiu de 8.900 de lei, însă pentru a intra în posesia câștigului, victima a fost determinată să achite mai multe „taxe”, în valoare totală de 2.898 de lei.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că același bărbat ar fi păcălit și o femeie de 81 de ani, folosind același mod de operare. De această dată, victima a fost determinată să transfere suma de 1.800 de lei.

Pe 5 iunie, polițiștii din Făgăraș, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, au efectuat o percheziție la locuința suspectului, în municipiul București. Cu această ocazie, au fost ridicate mai multe bunuri de interes pentru anchetă.

După administrarea probelor, suspectul a fost reținut și dus în arestul IPJ Brașov. Ulterior, a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Făgăraș, care a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările continuă în cadrul dosarului penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș. Polițiștii urmează să stabilească întreaga activitate infracțională a bărbatului și să propună soluția legală la finalizarea anchetei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.