Recomandate

Educație și inovație la superlativ: „Radu Negru“ marchează 15 ediții ale simpozionului de fizică

Colegiul Național „Radu Negru“ din Făgăraș a organizat astăzi cea de-a XV-a ediție a simpozionului de fizică „Fizica – trecut și viitor“, un eveniment care aduce anual în prim-plan performanța în educație, cercetare și pasiunea pentru știință. Simpozionul a reunit invitați și participanți din întreaga țară, printre care și foști absolvenți ai colegiului, precum prof. univ. dr. ing. Dan Daniel, de la Universitatea Politehnică din Timișoara și prof. univ. dr. chimist Mircea Dincă, de la Universitatea Princeton (SUA), care a participat online.

Img 20250509 wa0023(1)Evenimentul a debutat cu deschiderea festivă, urmată de o videoconferință susținută de prof. univ. dr. Mircea Dincă. A urmat prelegerea susținută de prof. univ. dr. ing. Dan Daniel, făgărășean și absolvent al liceului, promoția 1988. Programul a continuat cu prezentarea lucrărilor realizate de profesori și elevi.

Este cea de-a XV-a ediție a simpozionului, o ediție aniversară. Suntem mult mai conectați la ceea ce înseamnă educație bazată pe competențe digitale, bazată prin învățarea prin proiecte și experimente. Și, nu în ultimul rând, învățarea transdisciplinară. Noutatea acestei ediții este dată de valoarea invitațiilor. Pe calea undelor, ne conectăm și cu prof. univ. doctor chimist în chimie anorganică, un alt olimpic internațional al școlii noastre, Mircea Dincă, profesor la Universitatea Princeton din Statele Unite. Ne bucurăm că a reușit să fie alături de noi și mulțumesc mentorului și profesorului acestui cercetător, prof. Dan Pandrea, pentru că a facilitat această comunicare și interacțiune cu elevii generației prezentului. Îl avem în mijlocul nostru și pe prof. Univ. Inginer de la Politehnica Timișoara, Dan Daniel, un alt absolvent emerit al școlii noastre, prof. Univ. Dr. Elena Cocoradă, Universitatea Transilvania din Brașov și prof. Universitar dr. fizician Doru Ursuțiu, tot de la Universitatea Transilvania Brașov. Ne bucurăm an de an, sub stindardul științei, să adunăm elevii pasionați din tot județul Brașov de fizică și știință. Îl felicit și pe inițiatorul proiectului, prof. Ion Bogdan, că a reușit să mențină echipa și să fie alături de noi. Sperăm să vedem și majoratul acestui simpozion – „Fizica – trecut și viitor“.
Avem peste 60 de elevi participanți de la toate școlile din județul Brașov și chiar din țară. Sunt două secțiuni ale concursului destinat elevilor, secțiunea V – VII și secțiunea pentru liceeni, până la clasa a XI-a.
Astăzi vom prezenta modul în care smart lab poate fi folosit cu multe experiență, curiozitate de către elevii noștri. Plenul se va încheia cu vizita și prezentarea celor două laboratoare SMART LAB. La final, elevii merituoși, cu rezultate foarte bune, vor fi premiați în plenul simpozionului“, a declarat prof. Maria Racu, directoarea Colegiului Național „Radu Negru“.

Img 20250509 wa0028Printre elevii participanți s-a numărat și Vlad Surdu , elev în clasa a X-a A, care a prezentat un proiect interdisciplinar:
Am realizat un proiect cu un roboțel, a fost destul de dificil, am fost, împreună cu cei doi colegi, debutanți. Am învățat pe parcurs. După multe încercări, am ajuns la un rezultat care ne mulțumește. Roboțelul este unul interdisciplinar, îl putem programa să facă cu mâna, să vorbească, să ocolească obstacole, să facă și poze. Are motor, senzor de proximitate, ne ajută să ocolească anumite obiecte, seamănă cu acele aspiratoare tip robot. Are și ochi, iar telefonul se conectează la program, motorul, mâna, telefonul sunt toate conectate la aparat.“

Inițiatorul evenimentului, prof. Ion Bogdan, a vorbit despre parcursul celor 15 ediții:
Img 20250509 wa0018Suntem la a XV-a ediție a Simpozionului de fizică „Fizica – trecut și viitor“. Acum 15 ani, am fost inițiatorul acestei activități și am reușit în cei 15 ani să îl desfășurăm an de an. Dacă ne uităm în urmă, la această activitate a simpozionului, au participat 723 de lucrări prezentate la secțiunea de profesori și peste 780 de lucrări la secțiunea „Elevi“. Bineînțeles că aportul cel mai important pentru noi este ca fizica să fie în pas cu progresul științei și al tehnicii și pentru aceasta am avut o colaborare cu 7 universități. Vreau să menționez cele mai importante universități care au participat la această activitate: Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea din Craiova, Universitatea Politehnică din Timișoara. În acest an, la secțiunea „Profesori“, avem 4 cadre didactice universitare, care prezintă noutățile ce le-au desfășurat în cadrul acestor prestigioase instituții. În schimb, trebuie să arătăm că la această activitate avem o intervenție din America a fostului nostru elev, Dincă Mircea. Vreau să menționez că în acești 15 ani, două activități de bază care au avut un impact deosebit pentru Făgăraș. Este vorba de lucrarea prezentată de domnul Alexandru Boroiu, de la Universitatea din Pitești, care a stabilit că centrul țării este în Făgăraș și bineînțeles așteptăm cu mult interes proiectul pe care domnul primar Gheorghe Sucaciu l-a inițiat pentru a marca acest lucru. Pe lângă această activitate, trebuie să menționez și conferința care a susținut-o anul trecut astronautul Prunariu, care a fost un lucru deosebit pentru elevi, dar și pentru făgărășeni.“

Img 20250509 wa0020(1)Prezent  la eveniment, prof. univ. Dan Daniel, absolvent promoția 1988, a transmis:
Această școală este o școală de tradiție și păstrează tradiția și duce mai departe un spirit care există în această instituție de învățământ. Noi am identificat în vremurile când eram elevi acest spirit, spiritul de bine și este foarte important să fie comunicat către comunitate. Spiritul acesta de bine se manifestă prin educație, învățare, descoperire, inovație și am găsit toate aceste componente în această școală. Pe mine mă onorează pentru că am primit această invitație din partea conducerii liceului. M-am simțit onorat și am făcut tot posibilul să vin pentru că sunt legat sufletește de această școală și pregătirea mea profesională nu se putea face fără fundamentul pe care l-am primit în această școală.“

La ediția din acest an, invitat special prin videoconferință a fost prof. univ. dr. Mircea Dincă, chimist recunoscut internațional, profesor la Universitatea Princeton din SUA și fost absolvent al colegiului făgărășean:
Mă bucur de invitație, să fiu alături de voi, îmi pare rău că nu sunt și fizic alături de voi. S-au împlinit și pentru mine 25 de ani de când am plecat din Făgăraș, de multe ori mă gândesc la cei patru ani de liceu, au trecut tare greu, însă de atunci a trecut de 6 ori de atunci. Au trecut cei 4 ani de liceu întrucât au fost unii dintre cei mai frumoși ani din viața mea, cu unii dintre colegi ne întâlnim și acum cel puțin o dată pe an.“

Img 20250509 wa0026 Img 20250509 wa0024 Img 20250509 wa0022(1) Img 20250509 wa0021 Img 20250509 wa0016 Img 20250509 wa0012 Img 20250509 wa0008

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.