Finanțări și soluții de digitalizare prin intermediul FIT EDIH
Pe data de 12 septembrie, a avut loc evenimentul online „Finanțări și soluții de digitalizare prin intermediul FIT EDIH”, destinată autorităților publice locale din Regiunea Centru. Webinarul a fost organizat în cadrul proiectului FIT EDIH (Futures of Innovation Technologies European Digital Innovation Hub). FIT EDIH este singurul centru de inovare digitală din Regiunea Centru, autorizat de Comisia Europeană și de Guvernul României prin Autoritatea de Digitalizare a României să faciliteze digitalizarea companiilor și instituțiilor publice.
În cadrul evenimentului au fost prezentate oportunitățile oferite de FIT EDIH, ce includ servicii gratuite pentru entitățile înscrise în programul de sprijin, finanțat prin programul Europa Digitală și Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 – POCIDIF. Inițiativa FIT EDIH sprijină digitalizarea prin identificarea soluțiilor adecvate, sesiuni de formare, facilitarea parteneriatelor cu furnizori de tehnologie, servicii de testare a tehnologiilor înainte de investiții, evaluarea maturității digitale și sprijin în aplicarea pentru finanțare în scopul digitalizării.
Una dintre activitățile principale ale hub-ului este informarea despre oportunitățile de finanțare și explicarea detaliată a cerințelor programelor de finanțare. De exemplu, în data de 12 septembrie, a fost prezentat și exemplificat programul de finanțare 2.1.1 „Comunități digitale pentru o regiune inteligentă” din cadrul Programului Operațional Regional Centru, cu studii de caz relevante.
De asemenea, Timmy Ghiurău, coordonatorul de inovație în cadrul corporației Volvo Cars, a fost invitat pentru a discuta perspective globale privind soluțiile de smart city și utilizarea tehnologiilor digitale în planificarea urbană și gestionarea fenomenelor naturale sau a investițiilor infrastructurale.
Specialiștii au prezentat, de asemenea, soluții digitale pentru managementul documentelor, eficientizarea comunicării și relației cu cetățenii, digitalizarea serviciilor publice, monitorizarea traficului și a parcărilor, precum și tehnologii pentru măsurarea calității aerului și alte sisteme interconectate bazate pe senzori și programe informatice pentru dezvoltarea inteligentă a localităților.
Aceste inițiative pot fi finanțate din fonduri europene, iar FIT EDIH își asumă rolul de facilitator în elaborarea strategiei sau planului de bază pentru proiectele de investiții. Conform organizatorilor, sunt disponibile doar 12 locuri în programul de sprijin al centrului de inovare digitală, iar participarea este condiționată de un proces de selecție. Instrucțiunile de înscriere pot fi găsite aici: https://digitalinnovationhub.fit/apeluri-de-finantare-pentru-imm-uri-si-autoritati-publice-locale-din-regiunea-centru/
Partenerii FIT EDIH sunt: Iceberg Plus SRL, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, Asociația Întreprinderilor Mici și Mijlocii Covasna ASIMCOV, Ropardo SRL, Asociația Incubatoarelor și Centrelor de Afaceri din România (AICAR), Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – AIDA, Asociația Cluster pentru Inovare și Tehnologie ALT Brașov, Asociația Smart Factory Romania – Fabrica Inteligentă România, NTT Data Romania SA.