Sorin Grindeanu anunță reluarea circulației pe Valea Oltului începând cu 9 August!
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că stadiul lucrărilor pe segmentul Lazaret-Boița de pe DN7 Valea Oltului a atins aproape 75%, în urma vizitei de lucru efectuate pe șantier alături de Premierul Marcel Ciolacu.
În ultima săptămână, progresul a fost remarcabil, crescând de la 50% până la 74%. O parte semnificativă dintre cei 20.000 de arbori care trebuie tăiați pentru a face loc viitoarei autostrăzi au fost deja eliminați, iar drumurile de acces pentru muncitori și utilaje sunt acum practicabile.
Ministrul Grindeanu a subliniat faptul că termenul de redeschidere a circulației este stabilit pentru 9 august. „N-am niciun fel de motive în acest moment, nici eu, nici domnul director Pistol, nici ceilalți colegi să nu credem că se va respecta acest termen. Au lucrat foarte bine, s-a lucrat în această perioadă consistent, dovadă că s-a ajuns în aceste 3 săptămâni la aceste procente de 75%,” a declarat acesta.