Cum se plătesc online taxele și impozitele locale

Vă reamintim că taxele și impozitele locale pot fi plătite și online, pentru a evita formarea cozilor la ghișee și pentru a economisi timp. Reducerea de 10% pentru impozitele la casă, teren și mașină se acordă până la 31 martie, anunță Primăria Făgăraș.
Platforma de plăți online este ușor de utilizat și permite oricărui cetățean, persoană fizică sau juridică, să știe exact cât are de achitat și să efectueze plata cu cardul bancar, folosind dispozitivele electronice conectate la internet (smartphone / computer / laptop / tabletă).
Pașii care trebuie urmați pentru plățile online, după ce ați accesat site-ul www.primaria-fagaras.ro:
1. Intrați în secțiunea PLĂȚI ONLINE.
2. Înregistrați-vă drept utilizator nou.
3. Completați toate câmpurile libere cu datele necesare, apoi apăsați butonul „afișează cerere”.
Salvați cererea generată automat, apoi o trimiteți împreună cu o copie a Cărții de Identitate, la adresa de e-mail: plationline@primaria-fagaras.ro
Atenție, adresa dumneavoastră de e-mail trebuie să fie validă! Veți primi răspuns cu datele pentru accesarea sistemului în maximum 24 de ore.
Reveniți pe site-ul www.primaria-fagaras.ro în secțiunea PLĂȚI ONLINE și urmați indicațiile pentru autentificare cu datele primite prin e-mail, apoi respectați pașii pentru achitare.
Persoanele care au nevoie de asistență tehnică pot apela numărul de telefon 0268 214461.
plati online plati online1 plati online2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.