Louis Vuitton retrage bluza inspirată din ia originară din Mărginimea Sibiului și își cere scuze public

Brandul francez Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza inspirată din ia românească, în urma unui val masiv de reacții negative pe internet. Și în Făgăraș a fost organizat un eveniment unde „ia cu alb și negru“, care a ajuns  din Sibiu în Țara Făgărașului, în urmă cu peste 100 de ani, a fost vedetă. Reprezentanții casei de modă au prezentat scuze oficiale statului român, într-o discuție cu ambasadoarea României în Franța, explicând că a fost o greșeală „involuntară”.

Ministerul Culturii plănuiește o serie de evenimente în colaborare cu Louis Vuitton, pentru a pune în valoare ia și meșteșugurile românești. ONG-ul „La blouse roumaine” a cerut public recunoașterea originilor bluzei, ceea ce a determinat brandul francez să o scoată de la vânzare, scrie ȘtirileProTV.

Andreea Tănăsescu, inițiatoarea mișcării „La Blouse Roumaine”, a declarat că această campanie a fost diferită, solicitând brandului să retragă bluza din colecție și încurajând comunitatea să sprijine campania cu mărturii despre portul tradițional. Bluza, parte din colecția de plajă a verii, costa 5.000 de euro și era descrisă drept o piesă „aerisită pentru un aspect fresh, boem”, fabricată în Italia. Din colecția inițială de 60 de bluze, 40 au fost vândute, iar restul au fost retrase.

Ambasadoarele României în Franța și la UNESCO s-au întâlnit la Paris cu reprezentanții casei de modă, care au prezentat scuze și au explicat că nu au verificat sursa de inspirație. Ministerul Culturii și Louis Vuitton au convenit asupra unui parteneriat pentru organizarea unor evenimente care să promoveze ia și meșteșugurile românești.

Raluca Turcan a subliniat că este important să transforme această eroare într-o oportunitate. În colaborare cu alți parteneri instituționali, a stabilit un calendar de evenimente prin care România, în parteneriat cu Louis Vuitton, să pună în valoare meșteșugurile românești. Artizani români ar putea fi promovați în magazinele Louis Vuitton.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *