(P)Partidul Viitorul Țării Făgărașului: Suntem un partid local, coordonat doar de făgărășeni și reprezentăm doar interesele făgărășenilor

Bunbanner Ziar VtfPartidul Viitorul Țării Făgărașului, un partid nou, local, a reușit să strângă laolaltă oameni ai locului, oameni care își doresc să contribuie la dezvoltarea Făgărașului și nu să pună piedici, așa cum se întâmplă în actualul legislativ. Acest partid, coordonat doar de făgărășeni, propune oameni ai locului care să reprezinte doar interesele făgărășenilor. Pe listele pentru Consiliul Local sunt oameni cunoscuți în municipiu, oameni care se implică de mai mulți ani în administrație, în diferite proiecte sau în acte de caritate.

Ovidiu Nicolae Popa, 53 de ani, tată a doi băieți, managerul Complexului „Laguna Albastră” Făgăraș, consilier local în Consiliul Local Făgăraș din anul 2008, în mandatul actual fiind ales consilier local independent.

Ovidiu (2)Mi-am dorit mereu să rămân în Făgăraș, iar după câțiva ani de muncă în Italia m-am întors ACASĂ si mereu am investit și reinvestit banii pentru ca afacerea mea să aducă un plusvaloare zonei noastre.
În acest moment sunt mândru că am putut crea un business care a ajuns să fie cunoscut la nivel național și internațional, care a oferit peste 200 de locuri de muncă făgărășenilor, dar și servicii de calitate în domeniul Horeca.
M-am alăturat Partidului Viitorul Țării Făgărașului pentru că este un partid local, fiind format din oamenii locului, așa cum mă consider și eu. Îmi doresc să avem o reprezentare cât mai mare în viitorul consiliu local și să putem pune umărul la dezvoltarea orașului și comunității noastre“.

 

Mija1 (2)Sunt Lucian Mija, am 46 de ani, sunt căsătorit și am un copil. Sunt de profesie jurist, dar și absolventul unui program de Masterat în Administrație și Management Public, iar în prezent sunt administratorul public al orașului nostru.
Sunt președintele Partidului Viitorul Țării Făgărașului și împreună cu colegii mei ne dorim să aducem vocea făgărășenilor în Consiliul Local Făgăraș.
Suntem o comunitate mică și unită și este normal ca deciziile să fie luate de noi, cei care trăim, muncim și ne creștem copiii aici în Făgăraș și nu să ne fie dictate de la Brașov sau București.
Partidul Viitorul Țării Făgărașului este cel mai nou partid din Făgăraș și singurul care are atât conducerea, cât și sediul central aici. Astfel, putem să reprezentăm cu adevărat făgărășenii, cunoscând nevoile și dorințele oamenilor și având puterea de a lua deciziile în consecință“.

Luca (2)„Sunt Alexandru Tarczali, am 38 de ani și sunt antreprenor în domeniul organizării de evenimente. Am decis să intru în competiția electorală pentru Consiliul Local Făgăraș, din partea Partidului Viitorul Țării Făgărașului.
Mai mult ca niciodată, este momentul ca noi să preluăm inițiativa și să ne asigurăm că există un viitor al copiilor noștri aici, în Făgăraș. Mă motivează dorința de a contribui la binele comun al făgărășenilor și susțin cu tărie continuarea proiectelor începute. Așa cum am contribuit până acum la campanii umanitare și proiecte ale societății civile făgărășene, consider că pot să mă implic și în evenimentele și acțiunile viitoare dedicate tinerilor și copiilor din Făgăraș. Sunt convins că educația și alternativele reale asigură multiple oportunități generațiilor tinere, așa cum mi-au oferit și mie.
Deși sunt mai tânăr decât mulți dintre contracandidații mei, am încredere că pot să pun umărul la realizarea tuturor proiectelor bune pentru comunitate. Îmi doresc să scăpăm de efectul de bumerang: arunci nepăsare, primești nepăsare și să ne implicăm cât mai mulți“.

Nicoara (2)Ionuț Nicoară, am 41 de ani, sunt căsătorit și am un copil. De profesie sunt economist, absolvent al Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, am urmat Masterul în Administrarea Afacerilor, de asemenea în cadrul Academiei de Studii Economice din București. Îmi desfășor activitatea in mediul privat încă din timpul studiilor, trecând prin diverse domenii, de la IT la agricultură.
Cred cu tărie ca echipa pe care o propune Partidul Viitorul Țării Făgărașului pentru Consiliul Local al Municipiului Făgăraș va aduce echilibrul necesar și va fi un exemplu de normalitate în administrația locală“.

 

Lascu (2)„Iulian Lascu, 53 de ani, căsătorit, 2 copii, absolvent al Colegiului Național Radu Negru, de profesie economist, în prezent antreprenor.
Când spui Făgăraș, spui Acasă. Nu am ales să mă nasc în Făgăraș, dar dacă ar fi trebuit să aleg, aș fi ales tot Făgăraș, așa că pot spune că am avut noroc. Consider că a venit momentul în care să contribui cu o parte din cunoștintele acumulate în peste 30 de ani de experiență în domeniul managementului privat, la dezvoltarea orașului natal. Făgărașul poate mai mult, făgărășenii sunt oameni cu viziune, cu deschidere către viitor, așa că împreună cu colegii din Partidul Viitorul Țării Făgărașului și cu Oamenii Făgărașului, vrem să modernizăm și să dezvoltăm orașul în care ne petrecem viața. Făgăraș înseamnă casa noastră, viitorul nostru. Noi Vrem un Viitor pentru Făgăraș, un Viitor pentru făgărășeni și Țara Făgărașului“.

Ciora (1)„Mă numesc Ioan Vasile Ciora, am 40 de ani, sunt căsătorit și am 2 copii. Am absolvit Facultatea de Drept Simion Bărnuțiu din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu. De la terminarea studiilor și până astăzi am acumulat 16 ani de experiență în domeniul privat, atât ca angajat, cât și ca administrator de societăți comerciale.
Am decis sa candidez pentru funcția de consilier local din partea Partidului Viitorul Țării Făgărașului deoarece îmi doresc să pun umărul la dezvoltarea și îmbunătățirea vieții tuturor membrilor comunității noastre. Îmi doresc să facem din Municipiul Făgăraș și din Țara Făgărașului un loc prietenos cu mediul și prosper din punct de vedere economic și social. Îmi doresc ca locul unde copiii noștri cresc să se dezvolte, iar această dezvoltare să aducă oportunități de creștere durabilă a potențialului Tării Făgărașului. Îmi doresc un Făgăraș cu oportunități și mijloace de integrare a tinerilor în dezvoltarea armonioasă a Țării Făgărașului“.
Tita (2)„Mă numesc Tița Cristian-Iancu, am 36 de ani, sunt căsătorit și am o fetiță de 7 ani. Am terminat studiile Facultății de Medicină „Victor Papilian” din Sibiu și sunt de profesie medic stomatolog.
Am decis să candidez anul acesta, pe 9 iunie, pentru funcția de consilier local în Consiliul Local Făgăraș, din partea Partidului „Viitorul Țării Făgărașului”, deoarece comunitatea noastră are nevoie de implicarea activă și constructivă a tinerilor în deciziile luate în administrația locală“.

 

 

1antonia (1)„Mă numesc Florea Antonia, am 35 de ani, sunt căsătorită și mamă a doi băieți, Raul,10 ani și Luca, 8 ani, Am absolvit Facultatea de Științe Juridice și Administrative, specializarea Administrație publică și diferite cursuri de specializare. În prezent sunt antreprenor, dețin o firmă de curățenie și împreună cu familia administrăm o pensiune turistică la poalele Munților Făgăraș. Trăiesc aici și atât pentru noi, cât și pentru copiii noștri, îmi doresc din suflet un oraș mai modern, mai curat. Orașul Făgăraș are un mare potențial de dezvoltare, mai ales pe plan touristic. Cred că putem face multe pentru noi, locuitorii din Făgăraș, cred că umăr lângă umăr putem ajuta la dezvoltarea orașului NOSTRU! Iubesc tot ce tine de orașul nostru și mă voi implica cu tot sufletul în a ajuta la o bună funcționare și administrare a orașului. Îmi doresc ca și copiii noștri să rămână aici, dar pentru asta avem nevoie de oameni competenti în consiliul local și, din păcate, toți oamenii buni fug de asta… Cred că a venit momentul pentru o mai bună mobilizare a noastră, a tuturor. Împreună cu echipa putem face lucruri bune. Vă mulțumim pentru susținerea care ne-o oferiți! Doar împreună putem reuși!“.

Comandat de Partidul Viitorul Țării Făgărașului
Executat de Presamfag 2017 SRL
CMF 21240372

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *