Dan Gavrilă: „M-au îndepărtat ca pe o măsea stricată, după ce am votat bugetul Făgărașului“
Un alt consilier liberal se alătură echipei primarului Făgărașului. Este vorba despre dr. Dan Gavrilă, care a declarat într-o conferință de presă, că a fost dat afară din PNL, după ce a decis să nu mai dea un vot negativ și a votat bugetul Făgărașului. În cadrul aceleiași conferințe de presă, susținută aseară la sediul PSD, alți doi foști consilieri liberali dați afară din partid, Magdalena Cențiu și Marius Cerghizan. povestesc cum veneau directivele de la Brașov pentru a bloca proiectele primarului. La conferință a fost prezent și candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Brașov, Lucian Pătrașcu, care a vorbit despre multe investiții blocate în Țara Făgărașului, dar și despre necesitatea realizării altora, precum modernizarea drumurilor județene.
Conferința organizată joi, 11 aprilie la sediul PSD Făgăraș a adus în fața celor prezenți un nou membru al Partidului Social Democrat. Este vorba despre dr. Dan Gavrilă, demis de formațiunea din care făcea parte de ani buni, după ce în urmă cu mai bine de o lună a votat favorabil bugetul Făgărașului.
„Îl felicit pe Dan Gavrilă, pentru curajul pe care îl are de a veni în echipa PSD.“, a anunțat Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului și președintele PSD Făgăraș.
„Am fost dispus să votez bugetul Făgărașului și de fapt problema de acolo a plecat. În urma votului meu, pentru bugetul localității, unde eu tot timpul am fost împotriva a nu vota un buget pentru că cel care își asumă bugetul este primarul și aparatul primarului. Să dăm voie să dezvoltăm că de fapt de asta suntem acolo. În urma votului meu pentru bugetul Făgărașului, am fost eliminat, dat la o parte, îndepărtat ca o măsea stricată, dacă tot sunt medic stomatolog și atunci am hotărât să mă alătur domnului primar ca să continuăm proiectul pentru Făgăraș. De impus nu mi-a impus nimeni să votez împotrivă, însă mi-au dat de înțeles că așa trebuie, iar întrebările mele de ce, nu au avut un răspuns satisfăcător pentru mine“, a declarat Dan Gavrilă.
La aceeași masă s-au aflat alți doi foști consilieri ai PNL, care au fost și ei dați afară pentru că au votat favorabil proiectele inițiate de primarul Făgărașului.
„Marius Cerghizan și Magda Cențiu au fost eliminați și dați afară în urmă cu o perioadă bună de timp, tot pe aceleași considerente că nu au răspuns ordinului de a vota împotriva oricărui proiect inițiat de primar. Eu le-am solicitat să vină în echipă, pentru că sunt oameni cu care poți construi și îmi doresc să fie pe lista Consiliului Local. Cu Dan nu am discutat aceste aspecte, ci pur și simplu am discutat faptul că acolo, la PNL pur și simplu cumva le dădea de înțeles că ar trebui să încetinească proiectele primarului Sucaciu. Avem lângă noi încă doi foști consilieri PNL, care din cauza faptului că au votat pentru dezvoltarea Municipiului Făgăraș proiectele administrației Sucaciu, i-au dat afară. Din cinci consilieri pe care i-a avut PNL-ul, pe patru i-au dat afară din cauza faptului că au votat constructiv“, a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului și președinte PSD Făgăraș.
„Într-adevăr, direcția liberală era să blocăm toate proiectele, să-l atacăm constant pe domnul primar. Campania locală din 2020 în sensul acesta s-a derulat, acesta era motivul principal de discuție în toate ședințele. Nu auzeam discuții despre proiecte, despre soluții, despre acțiuni, doar despre cum putem să-l atacăm pe toate planurile pe domnul primar. Nu pot să spun că îmi pare rău că am ajuns în acea situație, pentru că nu pot să spun că mă regăseam în actuala echipă PNL. Sunt o persoană îndreptată spre muncă, spre dezvoltare și nu am găsit o metodă de a conlucra cu ei. Aici, am găsit o echipă cu aceeași rezonanță ca mine, ne-am dat mâna pentru a depune toate eforturile pentru Făgăraș și pot să spun că eu personal am făcut un pas în față și spre bine. În PNL ordinele veneau doar de la Brașov“, a spus Magdalena Cențiu.
„Vreau să-l felicit pe domnul Gavrilă pentru decizia luată, mai târziu, dar e bine și acum. Confirm cele spuse atât de domnul doctor, cât și de colega mea, Magda. Aceasta era starea la Partidul Național Liberal în Făgăraș. Toate ordinele veneau de la Brașov și eram obligați să le respectăm. Mai mult decât atât, imediat după alegeri, în cadrul primelor ședințe de partid și înaintea primelor ședințe de consiliu local, verde în față ni s-a spus de către cei care coordonau politica județeană și care erau responsabili de organizația din Făgăraș, în speță domnul Cocoș, ne-a spus că plecăm la război cu domnul Sucaciu. Acestea au fost cuvintele în ședință. Ori unii dintre noi nu am fost de acord să plecăm la război cu nimeni, cu atât mai mult cu primarul orașului în care trăim și primarul orașului care vrea să facă ceva pentru oraș și vrea să-l dezvolte. Eu mă bucur că încet, încet la PSD vin oameni care într-adevăr dacă au ales să trăiască în orașul acesta, vor să pună umărul la treabă, pentru că pe plan local, eu văd așa, ar trebui să ne preocupe mai mult administrarea orașului și gospodărirea lui. Politica ar trebui să o lăsăm celor din Parlament și Guvern, pentru că acolo se face politică mai multă“, a declarat în cadrul conferinței Marius Cerghizan.
La conferință a fost prezent și candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Brașov, Lucian Pătrașcu, care a vorbit despre multe investiții blocate în Țara Făgărașului, dar și despre necesitatea realizării altora, precum modernizarea unor drumuri județene.
„Asta este strategia PNL la primarii PSD, să se blocheze. Și nu se întâmplă doar la Făgăraș. Nu mi se pare normal să blochezi o comunitate, chiar dacă primarul este PSD, pentru că acea comunitate a votat și PNL, și PSD, a votat și alte partide, pentru că tu practic nu-i faci rău unui om dacă îi blochezi bugetul, investițiile, care se fac în comunitatea respectivă, tu faci rău comunității respective. Eu voi trata la modul egal toți primarii, indiferent de orientarea politică, pentru că eu nu mă uit la primari, eu mă uit la comunitate, iar comunitatea respectivă cu siguranță au votanți cu mai multe orientări politice. Pe mine mă interesează să se dezvolte comunitatea respectivă, județul, pentru că județul Brașov a rămas enorm de mult în urmă față de alte județe. “, a spus Lucian Pătrașcu, candidat PSD la președinția Consiliului Județean Brașov.
De asemenea, acesta a vorbit despre prioritățile în Țara Făgărașului, respectiv: drumul de la Ucea de Sus la Ucea de Jos, drumul de la Făgăraș spre Recea, drumul de la Voila- Voivodeni, ocolitoarea satelor Cincșor și Cincu, drumul Făgăraș- Jibert, susținere pentru realizarea ocolitorii Municipiului Făgăraș, transportul interjudețean.