Fapt divers

Parapete cu role, montate și între Făgăraș- Sibiu. Efectul de bumerang al acestora salvează vieți

În ţara cu cel mai mare număr de accidente rutiere din Europa, parapetele cu role poate reprezenta o soluţie vitală pentru salvarea a numeroase vieţi în fiecare an. Acest sistem este instalat pe cele mai periculoase şosele din ţară şi constă într-o reţea de separatoare alcătuită din rulouri care, în cazul unui impact, se rotesc şi împing maşinile înapoi pe şosea.

Montarea parapetelui cu role este concentrată în prezent în zonele cu risc ridicat de accidente, inclusiv pe DN1, între Sibiu şi Făgăraş, Brașov- Făgăraș( curbele de pe Dealul Perşani), şi pe DN13, între Braşov şi Sighişoara. Efectul de respingere poate face diferenţa între viaţă şi moarte în situaţii critice, iar sistemul este conceput pentru a rezista chiar şi la impactul cu vehicule grele precum TIR-urile.

Pagubele rezultate în urma unui accident în care este implicat acest sistem sunt reduse, iar impactul nu este la fel de violent ca în cazul parapetelor metalice obişnuite, scrie Observatornews.

Sorin Sasu, manager de proiect, explică că sistemul inovativ este compus din stâlpi care sunt inseraţi la o adâncime de un metru în terasament, la o distanţă de un metru unul de celălalt. Între aceştia, un stâlp intermediar susţine rolele care contribuie la funcţionarea sistemului.

Până în prezent, au fost instalate aproximativ 1.200 de metri liniari de parapet cu role pe DN1 şi DN13, cu planuri pentru montarea a încă 1.700 de metri liniari pe sectorul dintre Predeal şi Cotul Donului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *