Echinocțiu de primăvară 2024: Astăzi ziua este egală cu noaptea
Astăzi marcăm echinocțiul de primăvară. În această dimineață, la ora 5.06 (ora României) a început primăvara astronomică. Asta înseamnă că astăzi, ziua va fi egală cu noaptea. De mâine până pe 21 iunie, când va avea loc Solstiţiul de vară, zilele vor fi din ce în ce mai lungi, iar nopțile din ce în ce mai scurte.
În regiunile polare din emisfera nordică începe lunga zi polară, iar in cea sudică începe noaptea polară, care vor dura, fiecare, câte 6 luni.
„La momentul echinocțiului de primăvara Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală.
Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mișcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopților, indiferent de latitudine.
La latitudinile țării noastre, pentru care putem considera valoarea medie de 45°, această cifră reprezintă ți valoarea medie a înălțimii Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezii.
Totodată, la data respectivă, Soarele răsare în punctul cardinal est și apune în punctul cardinal vest”, informează Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.