„Paradisul copiilor, parc și loc de joacă pentru copiii cu dizabilități”
Copiii școlarizați la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Făgăraş beneficiază de un loc de joacă minunat, unde își pot petrece timpul în aer liber. Amenajarea acestui loc de joacă, cu leagăne, trambulină, tobogan, a fost posibilă în urma unui proiect câștigat de reprezentanții centrului în cadrul concursului de proiecte „Fondul UnionOţel – Viitor pentru educaţie în Ţara Făgăraşului”, organizat de Fundația Comunitară Țara Făgărașului și finanțat de UnionOţel.
Proiectul „Paradisul copiilor, parc și loc de joacă pentru copiii cu dizabilități” se adresează elevilor cu dizabilități, școlarizați la CSEI Făgăraș, elevi care provin din centre de plasament și din familii defavorizate cu vârsta cuprinsă între 6 -25 ani.
Proiectul răspunde nevoilor beneficiarilor și soluționează o problemă relevantă a cadrelor didactice implicate în munca cu acești copii.
Implementarea proiectului a reușit să producă o schimbare și o îmbunătățire în activitățile beneficiarilor vizați, elevii distribuiți pe cele trei cicluri de învățământ, respectiv primar, gimnazial și profesional.
„Părculețul este frumos. Imi place trambulina și leagănele. Mă simt fain. De abia aștept să se facă timp frumos să mergem în părculeț”, a spus Silviu – clasa a IV –a A.
”Îmi place toboganul, să mă dau pe leagăn, să fac activități cu doamna, jocuri cu sărituri, întreceri. Este mai frumos acum cu părculeț”, spune Dănuț – clasa a IV-a A
Jocul în aer liber ajută copilul să lege prietenii noi cu colegii din alte clase, să se integreze în grupurile sociale. Este un instrument puternic de socializare.
„Este vital să încurajăm copiii să petreaca timp departe de ecran, bucurându-se de aer liber. Explorarea parcurilor şi locurilor de joaca poate fi modalitatea cea mai buna de a ajuta copilul sa se bucure petrecand timp afara, fie ca se joaca singur sau cu ceilalti copii. El nu va dori să iasă afară dacă crede că este plictisitor şi că nu are ce face, asa ca trebuie să-i starnim interesul oferindu-i lucruri distractive de facut, cum ar fi o vanatoare de comori, sau oferindu-i alternative de jocuri de exterior, fie ca este vorba de o minge, jucarii pentru joaca in nisip, trambuline, tenis, saritul coardei, sau parc de distracţie în cazul de faţă, pentru care am aplicat acest proiect.
Considerăm că acest complex de joacă este benefic, mai ales în cazul copiilor cu dizabilităţi care frecventează cursurile şcolii noastre.
Pe lângă beneficiile privind motricitatea fizică a copiilor, un rol important îl are şi dezvoltarea cognitivă a acestora.“, spune coordonator de proiect, director Alina Torok.