Fapt divers

La volanul autoturismului, cu o alcoolemie de peste unu la mie

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, pe care l-au deschis după ce au depistat la volanul unui autoturism, un bărbat testat pozitiv pentru consumul de alcool.

Potrivit IPJ Brașov, în data de 28 februarie a.c., în jurul orei 21:30, în localitatea Bucium, județ Brașov, în timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control asupra traficului, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila, au oprit pentru control un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat, de 60 de ani.

În cadrul controlului efectuat, întrucât au observat indicii ale consumului de alcool, polițiștii l-au testat pe bărbat din acest punct de vedere, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 1,07 mg/litru alcool pur în aerul respirat.

În continuare, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în scopul stabilirii cu certitudine a cantității de alcool consumată.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.