Părintele Ursu a primit însemnele care-i conferă titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Făgăraș
Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie în Duminica a 16-a după Rusalii la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, parohia Galați din Făgăraș. Alături de Întâistătătorul Mitropoliei Ardealului au făcut parte din soborul slujitor protopopul de Făgăraș, preotul Iulian David, preotul paroh, Claudiu Păun, diaconi și alți slujitori ai sfintelor altare din Făgăraș, iar credincioșii au participat în număr mare la slujba arhierească. Alături de credincioși s-au aflat oficialități locale și centrale.
În semn de înaltă prețuire pentru munca depusă, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu i-a acordat Ordinul „Sf. Ier. Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” părintelui Cornel Ursu și distincția de iconom-stavrofor preotului paroh Claudiu Păun.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu le-a vorbit credincioșilor despre importanța Evangheliei de astăzi, „Pilda talanților”, evidențiind astfel necesitatea înmulțirii darurilor primite de fiecare credincios.
,,Consiliul Local al Municipiului Făgăraș a aprobat, în data de 31 ianuarie 2024, acordarea titlului de cetăţean de onoare al Făgărașului, părintelui Cornel Ursu.
Într-un cadru festiv, în mijlocul comunității sale de credincioși și în prezența Înaltpreasfințitului Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului, am înmânat părintelui Ursu însemnele care-i conferă titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Făgăraș.
Le mulțumesc tuturor celor care au sprijinit această înițiativă de acordare a titlului de Cetățean de Onoare unui om care este un exemplu pentru comunitatea noastră, un om care are mereu câte o vorbă bună și sfaturi înțelepte pentru fiecare, un om pe care îl prețuim foarte mult și care este respectat de la mic la mare.
Să vă țină Dumnezeu sănătos, părinte Cornel Ursu! Vă felicit din toată inima!”,a spus Gbeorghe Sucaciu, primarul Fagarasului.
Sursa: mitropolia-ardealului.ro