Cultură

Invitație la vernisajul expoziției „Broderii și accesorii în costum și textile”, deschisă la Muzeul Țării Făgărașului ”Valer Literat”

Muzeul de Etnografie Brașov, în colaborare cu Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, vă invită vineri, 12 ianuarie, la ora 13:00, la vernisajul expoziției „Broderii și accesorii în costum și textile”, deschisă la Muzeul Țării Făgărașului ”Valer Literat” aflat pe Str. Mihai Viteazul , Nr.1, Făgăraș.

Expoziția „Broderii și accesorii în costum și textile” se dorește a fi o incursiune în lumea costumelor tradiționale de ceremonial și a textilelor decorative. Vestimentația, dincolo de rolul ei funcțional, îndeplinea și anumite funcții ritualice, stabilind totodată apartenența la o anumită etnie, categorie socială sau statut. Observând ornamentica bogată a acestora putem urmări, coborând pe firul timpului, modificările și influențele urbane care au marcat costumul tradițional. Amenajarea expozițională aduce în prim plan și accesoriile și podoabele specifice costumului de mireasă din zona Rupea, Viscri, Apața.

Totodată, expoziția prezintă diversitatea textilelor de interior, ca reflexie a mentalității asupra habitatului, în funcție de epocă, de personalitatea fiecărei familii sau de zonă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.