Fapt divers

Trei centre de zi de consiliere și sprijin pentru copiii cu tulburări de comportament

Centrele funcționează, începând cu anul 2022, la Brașov, Făgăraș și Rupea. În cele 18 luni de funcționare, 127 de copii și familiile acestora au beneficiat de servicii de consiliere și sprijin în vederea prevenirii abandonului școlar și separării de familie. Totodată, un număr de 77 de copii și tineri instituționalizați au beneficiat de sprijini în vederea pregătirii pentru a avea o viață independentă. Finanțarea a fost asigurată prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020, valoarea totală a proiectului fiind de 5.821.420,12 lei l

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov a implementat la nivelul judeţului Braşov, în perioada mai 2020 – octombrie 2023, Proiectul „Copiii și tinerii noștri mai aproape de comunitate!“, este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European, Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020, Axa prioritară 4 – Incluziunea socială și combaterea sărăciei.

„Copiii și tinerii noștri mai aproape de comunitate!“ a reprezentat un amplu proiect pentru creşterea calităţii serviciilor sociale oferite în comunitate copiilor cu tulburări de comportament, aflaţi în risc de separare de familie, pe de o parte, precum şi tinerilor aflați în centrele rezidențiale care urmează să părăsească sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului, pe de altă parte.

În acest sens, în 2022 au fost operaționalizate 3 centre de zi de consiliere și sprijin pentru părinți și copii, în Brașov, Făgăraș și Rupea, pentru un număr de 110 copii și familiile lor, dublate de implementarea unor măsuri de susţinere pentru copii cu tulburări de comportament aflaţi în risc de separare şi familiile lor. De asemenea, a fost dezvoltat un program de identificare şi monitorizare a copiilor cu tulburări de comportament, aflaţi în risc de separare de familie, în parteneriat cu CJRAE Brașov și IȘJ Brașov, la nivelul județului fiind derulată, în 2021, o campanie de conştientizare şi sensibilizare a comunităţii cu privire la această categorie de beneficiari.

127 de copii și familiile acestora au beneficiat de servicii de consiliere și sprijin în vederea prevenirii abandonului școlar și separării de familie

În cele trei Centre de Zi de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii de la Brașov, Făgăraș și Rupea, copiii cu tulburări de comportament, aflaţi în risc de abandon școlar și separare de familiile lor beneficiază de consiliere psihologică, psihoterapie individuală și de grup, sprijin emoțional, deprinderi de viață independentă, dezvoltarea culturii generale, orientare profesională, dezvoltarea competențelor digitale, educație pentru sănătate, pregătirea lecțiilor și activități de recreere și socializare.

La activitățile derulate în Centrul de Zi de la Brașov, cu o capacitate de 50 de locuri, adresate copiilor cu tulburări de comportament din Brașov, Săcele, Tărlungeni, Hărman, Sânpentru, Cristian, Ghimbav şi Budila, sunt înscriși în prezent un număr de 56 de copii, alți 8 aflându-se pe lista de așteptare, fiind în procedură de evaluare. La Centrul de Zi din Făgăraș, destinat copiilor din Făgăraș, Şercaia, Victoria, Viştea, Beclean, Voila, Şoarş, Cincu şi Sâmbăta, sunt înscriși 30 de copii, alți 12 aflându-se în așteptare/evaluare.

În ceea ce privește Centrul de Zi din Rupea, destinat copiilor cu tulburări de comportament din Rupea, Dacia, Homorod, Ungra, Racoş, Caţa şi Buneşti, se află în prezent în procedură de consiliere și sprijin 30 de copii, alți 24 fiind pe lista de așteptare.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *