Fapt divers

Sub influența alcoolului, la volanul autoturismului

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au identificat în trafic un bărbat care conducea autovehiculul cu o alcoolemie peste valoarea limitei legale.

 La data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 02.30, polițiștii au oprit pe strada Republicii din municipiul Făgăraș, un autovehicul, la volanul căruia se afla un tânăr, de 22 de ani, din comuna Lisa, județul Brașov.

Pentru că cel oprit părea a fi sub influența alcoolului, polițiștii au procedat la testarea sa, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Față de valoarea înregistrată de aparatul etilotest, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *