Astăzi sunt cinstiți Sfinții Martiri Brâncoveni, ocrotitorii Făgărașului și ai Țării Făgărașului

În bisericile din Făgăraș și Țara Făgărașului sunt prăznuiți astăzi Sfinții Martiri Brâncoveni, declarați în anul 2009 ocrotitorii zonei noastre. La Catedrala din Făgăraș, Sfânta Liturghie începe la ora 9.30.

„Vă anunțăm că în 16 august, la cinstirea Sfinților Martiri Brâncoveni, ocrotitorii Catedralei noastre și ai Țării Făgărașului, vom săvârși slujba Utreniei începând cu ora 8.30, urmată de Sfânta Liturghie (aprox. 9.30).“, spun reprezentanții locașului de cult.

foto: Oana NechiforDe asemenea, zi importantă este astăzi și pentru comunitatea parohiei Bisericii Brâncovenești. La biserica Sf. Nicolae, ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu, după Sfânta Liturghie de astăzi, se va oficia parastas pentru ctitori. La final, cei prezenți vor putea participa la procesiunea cu Sfinte moaște ale Sf. Voievod Martir Cosntantin Brâncoveanu.

„Procesiunea cu moaștele Sfântului Voievod Martir este un act de recunoștință pentru rolul esențial pe care Brâncovenii l-au avut în păstrarea Ortodoxiei în Țara Făgărașului.“, spun reprezentanții Bisericii Brâncovenești.

Vezi : Rolul Brâncovenilor în istoria Bisericii din Ţara Făgăraşului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *