Poliţele Euroins ar putea fi valabile încă 3 luni
Poliţele RCA emise de compania EUROINS ar putea fi valabile până spre sfârşitul anului, după ce ASF a cerut Guvernului extinderea termenului de denunţare stabilit pentru 8 septembrie 2023, informează Euronews.
ASF a cerut prelungirea valabilităţii poliţelor Euroins cu 90 de zile, până la 8 decembrie 2023. Valentin Ionescu, director general Sector Asigurări – Reasigurări din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară, a declarat la Euronews că instituţia a propus prelungirea valabilităţii poliţelor, explicând că, dacă această propunere de proiect de ordonanţă de urgenţă va trece, denunţarea poliţelor se va face undeva la începutul lunii decembrie. Directorul Asigurări – Reasigurări din ASF a mai spus că propunerea a fost făcută pentru că au fost denunţate puţine poliţe şi că foarte multe rămâneau în vigoare la începutul lunii septembrie. Acesta a mai adăugat că Ministerul Finanţelor promovează proiectul pentru a fi aprobat de Guvern.