Fapt divers

Prognoza meteo pe două săptămâni. Prima săptămână din august are temperaturi caniculare, în a doua temperaturile scad cu 10 grade

Pe parcursul primei săptămâni din luna august, temperaturile vor fi caniculare, de până la 37 de grade Celsius. În timpul celei de-a doua săptămâni, gradele scad în termometre cu până la 10 grade, potrivit prognozei transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

În Transilvania, în perioada 3 – 6 august vremea va fi călduroasă, local chiar caniculară (cu precădere pe 4 august), cu valori medii de 32…35 de grade ziua și 15…18 grade noaptea (ușor mai mici în zonele depresionare). În restul perioadei de referință, temperaturile vor fi mult mai ponderate, cu maxime de 24…28 de grade și minime de 12…16 grade, fiind posibile valori (atât maxime, cât și minime) chiar mai coborâte în intervalul 7 – 8 august. Va ploua local în primele zile și spre finalul intervalului, iar în perioada 7 – 8 august instabilitatea atmosferică se va accentua, iar fenomenele asociate acesteia vor fi frecvente și intense, astfel că local regimul pluviometric va fi excedentar.

La munte, pe parcursul primei săptămâni, temperaturile vor fi în creștere, vremea devenind foarte caldă în perioada 3 – 6 august când media maximelor va fi de 22…28 de grade, iar a minimelor de 12…16 grade. Estimările prognostice indică o vreme răcoroasă, în special la altitudini mari, în perioada 7 – 8 august. Averse pe arii relativ extinse vor fi la începutul intervalului, iar instabilitatea atmosferică se va accentua treptat între 5 și 8 august, la început în masivele vestice, apoi în cea mai mare parte a zonei montane. Fenomene convective sunt estimate și pentru ultimele zile (12-13 august).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.