Un medic originar din Făgăraș, salvatorul unui copil de 2 ani
Un meci amical disputat în urmă cu trei zile în Benidorm, între echipa la care activează fostul campion mondial și european Javi Martinez, Qatar Sports Club și Club Costa City, nu va fi ținut minte vreodată nici pentru scorul înregistrat, nici pentru echipele care s-au înfruntat, ci pentru cu totul altceva, potrivit cotidianului spaniol „Marca“.
La nici 20 de minute de la start, strigăte de disperare s-au auzit de la piscina din apropierea terenului pe care se disputa partida de pregătire. Părintele unui copil de 2 ani țipa după ajutor pentru că fiul său se îneca. Medicul echipei qatareze a fost primul care a ajuns la fața locului, alergând într-un suflet, găsind copilul vânăt la față și cu semnele vitale aproape insesizabile. Doctorul i-a acordat primul ajutor, reușind să-i salveze viața micuțului, transformând lacrimile de durere ale părinților într-unele de fericire.
Numele acestui medic? Ovidiu Dragoș, un român din Făgăraș, cu doctorat în medicină sportivă, care, de mai bine de cinci ani lucrează pentru Federația de Fotbal din Qatar. Acesta și-a început cariera la U Cluj, în 2004, apoi a lucrat timp de aproape un deceniu la CFR Cluj, cu care a „cucerit” opt trofee. Ulterior, a ajuns în Arabia Saudită, la Al Ittihad, împreună cu Victor Pițurcă, unde a „activat” timp de trei ani, înainte de a da curs ofertei din Qatar. Federația qatareză pune la dispoziția cluburilor tot felul de facilități, între care și staff medical (medici, masori, kinetoterapeuți etc). Așa a ajuns Ovidiu Dragoș la Qatar Sports Club și a putut fi prezent la amicalul din Spania la care a salvat viața unui copil. Ovidiu Dragoș este fiul antrenorului de judo, Ioan Vichente Dragoș și fratele profesorului de sport, Bogdan Dragoș.
Articolul din presa spaniola în linkul de mai jos: