3 schimbări pe care TREBUIE să le faci în viața ta dacă lucrezi de acasă

Lucratul de acasă este o opțiune pe care mulți o preferă, iar odată cu venirea pandemiei, numărul persoanelor care au început să lucreze remote a crescut considerabil. Să nu mai fi nevoit să pierzi timp în trafic, dar și să poți purta haine comode în timp ce lucrezi sunt numai câteva motive pentru care majoritatea oamenilor preferă un astfel de job. Ei bine, chiar dacă visul ți s-a îndeplinit și în sfârșit te poți trezi cu 5 minute înainte să-ți înceapă programul, există câteva sfaturi pe care ar fi bine să le urmezi pentru ca munca de acasă să fie o experiență cât mai sănătoasă pentru tine și să nu te transforme într-o persoană antisocială.

Iată ce schimbări ar fi bine să faci în viața ta dacă ai un job remote:

Delimitează spațiul de lucru de spațiul de odihnă

Psihologii compară deseori creierul uman cu un mecanism căruia dacă îi înveți slăbiciunile sau mai degrabă obișnuințele și tendințele, vei putea duce o viață mult mai ușoară. Fiind un mecanism, creierul nostru percepe patul în care dormim și chiar întreg dormitorul ca fiind spații de odihnă. El asociază acest loc cu momentele în care ai citit o carte bună înainte de somn, ai privit un serial care ți-a plăcut enorm sau doar ai avut parte de cel mai odihnitor somn din viața ta. Dacă încerci să lucrezi din pat sau chiar și de la birou, dar în același dormitor, este foarte probabil ca motivația ta să fie ceva mai scăzută. De aceea, ar fi bine să îți creezi un spațiu numai pentru muncă, un colțișor al casei pe care creierul tău să-l perceapă ca fiind „locul productiv”. Astfel, îți va fi mult mai ușor să te poți focusa pe ceea ce ai de făcut, iar mintea nu-ți va mai zburda în alte direcții.

Fă-ți un obicei din a te plimba zilnic

Atunci când lucrezi de acasă, ești scutit chiar și de drumul până în stația de autobuz sau de cei câțiva pași până la mașina parcată în fața casei. Acest lucru îți poate afecta sănătatea și te poți trezi că brusc ai devenit foarte sedentar și nici nu ai realizat cum s-a întâmplat. Este bine să-ți propui să faci câte o scurtă plimbare în fiecare zi. Nu trebuie să pierzi foarte mult timp cu asta atunci când ești ocupat, dar chiar și câțiva pași contează. 

Investește în aparatură de calitate

Lucrând de acasă, vei avea cu siguranță nevoie de un laptop sau un calculator calitativ, care să nu-ți dea bătăi de cap. Poți opta pentru o variantă de Macbook de aici, din gama de la Altex, deoarece acestea sunt optimizate foarte bine, ceea ce face toată experiența de a lucra cu ajutorul lor o activitate chiar plăcută. Sistemul de operare este unul recunoscut în întreaga lume și promite o experiență fluidă și prietenoasă cu utilizatorul.

 

În concluzie, deși un job remote pare exact lucrul de care ai nevoie în viața ta, nu uita că prea mult timp petrecut între aceeași patru pereți poate dăuna sănătății tale fizice, dar și emoționale ori mintale. Rămâi prezent în viața ta socială și zâmbește-i soarelui cât de des ai ocazia!

 Sursă foto: pexels.com

(articol de la partener)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *