Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare, modificat din cauza grevei profesorilor

Calendarul înscrierii în învăţământul primar a fost modificat, au anunţat reprezentanţii Ministerului Educaţiei. Asta din cauza grevei profesorilo. Astfel, potrivit modificărilor, care au fost deja transmise spre publicare în Monitorul Oficial, procesarea cererilor de înscriere şi repartizarea copiilor se va face în perioada 29 mai – 6 iunie. Iniţial, această etapă trebuia să se încheie în 27 mai, cu afişarea locurilor rămase libere după prima etapă de înscriere. A doua etapă de înscriere la clasa pregătitoare va fi în perioada 6-12 iunie, la fel cum prevedea calendarul iniţial, dar procesarea cererilor va fi făcută în perioada 13-19 iunie. În intervalul 1 – 8 septembrie 2023, vor fi soluţionate de către inspectoratul şcolar cererile părinţilor copiilor care nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învăţământ. Calendarul integral va fi disponibil după publicarea în Monitorul Oficial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.