Recomandate

Ora de dirigenție, mai deosebită pentru elevii unei clase de la Colegiul Național „Radu Negru“

IMG_5596Elevii clasei a VI-a C de la Colegiul Național „Radu Negru“ au avut parte astăzi de o  lecție de dirigenție mai deosebită. Prin tema propusă „Un mediu curat, o viață sănătoasă“, elevii însoțiți de diriginta lor au ales ca lecția să se desfășoare în natură, iar copiii să vadă și să înțeleagă cât mai multe lucruri despre pădure, faună, apă și importanța acestora. Cei care le-au adus explicații  au fost reprezentanții Ocolului Silvic „Pădurile Făgărașului“, de la Voila. De asemenea, la activitate au luat parte și reprezentanți ai Gărzii Forestiere Brașov.

Zona aleasă pentru lecția din natură a fost minunata zonă turistică Breaza, traversată de Valea Pojortei. Prima oprire a elevilor a fost la barajul de la Breaza, după care au urcat până în Poiana Mare.

 

 

IMG_5629„În cadrul temei de dirigenție „Un mediu curat, o viață sănătoasă“,  elevii clasei a VI-a C, de la Colegiul Național „Radu Negru“ și-au exprimat intenția de a desfășura activitatea în natură, așa că am dat curs inițiativei lor și în parteneriat cu Ocolul Silvic Voila, am decis ca acțiunea să se desfășoare în stațiunea turistică Breaza, pe malul apei Valea Pojorții, unde copiii sunt fascinați de frumusețile locului și sunt foarte interesați de ecologizarea zonei, tocmai pentru a păstra un mediu curat, în care viața se poate dezvolta armonios, atât viețuitoarele, cât și oamenii“, ne-a spus prof. Veronica Lazea, diriginta elevilor clasei a VI-a C.

Așadar, pe lângă informațiile utile pe care le-au aflat de la silvicultori, elevii au ecologizat și zona pe unde au trecut. Înarmați cu mănuși și saci menajeri, elevii au adunat toate gunoaiele aruncate în natură, deși au fost destul de plăcut surprinși să nu găsească foarte multe.

IMG_5662Copiii au o lecție „Un mediu curat, o viață sănătoasă“, iar în cadrul acesteia le prezentăm activitățile noastre din pădure. Le prezentăm fauna din pădure și primul rând importanța pădurii atât în viața oamenilor cât și în păstrarea echilibrului în natură. În cadrul activității de astăzi, copiii au făcut și o ecologizare. Sperăm ca prin educația pe care au primit-o astăzi să-i determine ca pe viitor să avem un mediu cât mai curat pentru o viață cât mai sănătoasă. În fiecare an, am avut astfel de acțiuni, am avut și cu alte clase și cu siguranță vom mai organiza și în viitor“, ne-a spus Ionel Lazea, șef Ocol Silvic „Pădurile Făgărașului“, Voila.

În cadrul acestei activități în natură, elevii au avut șansa să-și cultive o atitudine pozitivă, de respect față de mediul în care trăim, și-au însuşit cunoștințe despre rolul şi importanţa pădurilor în viaţa omului, dar au și dobândit deprinderi ecologice pentru păstrarea şi refacerea echilibrului om-natură. În plus, au avut parte de o zi reușită, la aer curat, în mijlocul pădurii. Bineînțeles, la finalul activității, copiii au putut gusta și un gulaș pregătit la ceaun de silvicultori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *