Ministrul Mediului anunţă că din 19 mai încep înscrierile pentru programul „Casa Verde Fotovoltaice“
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a anunţat că din data de 19 mai, încep înscrierile pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice, iar acestea vor fi făcute treptat pentru fiecare regiune în parte, menţionând că bugetul alocat este de două miliarde de lei, care poate asigura finanţarea pentru 75.000 de gospodării.
Ministrul Mediului a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că acest program este un digitalizat complet.
„Sper ca cetăţenii să vadă într-adevăr un program care înseamnă foarte puţine documente, digitalizat complet. Nu se trimit hârtii, nu se trimit dosare la Bucureşti, totul se încarcă online, într-o platformă administrată de Administraţia Fondului pentru Mediu. Prin această simplificare şi digitalizare reducem birocraţia, fără doar şi poate. Ne aflăm deja în perioada de implementare a programului pentru că pe 2 mai a început înscrierea companiilor care vor instala panourile fotovoltaice, acele companii, care în prealabil trebuie să obţină documentele şi certificatele de la ANRE. În momentul de faţă sunt peste 250 de companii deja înscrise în program şi mai sunt câteva sute care aşteaptă la ANRE emiterea documentelor. Interesul din partea companiilor este unul uriaş. Acest lucru este un lucru bun, pozitiv pentru că cetăţenii vor avea posibilitatea să aleagă dintre mai multe companii, mai multe oferte, oferte care după aceea se transformă în contracte semnate cu beneficiarii. Interesul nostru este să punem la dispoziţia cetăţenilor, beneficiarilor cât mai multe opţiuni posibile şi să aleagă cea mai bună variantă din punct de vedere financiar şi tehnic”, a precizat ministrul Mediului.
El a menţionat că pe data de 19 mai încep înscrierile în acest program.