Proiect pentru accesare de fonduri nerambursabile pentru dotarea unităților de învățământ din Victoria
Un alt proiect pentru obținere de fonduri europene a fost depus de autoritățile orașului Victoria. De data aceasta este vorba de un proiect pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a trei unități de învățământ din oraș. Proiectul are o valoare de 3,4 milioane lei iar finanțarea va fi posibilă prin Programul Național de Redresare și Reziliență.
„Suntem pe cale de a accesa fonduri nerambursabile pentru dotarea unităţilor de învățământ din orașul Victoria cu mobilier nou, materiale didactice și cele mai moderne echipamente digitale pentru elevi și cadrele didactice.
Am depus joi proiectul și solicitarea de finanțare prin PNRR, în valoare de 3.4 milioane lei. Beneficiarii sunt cele trei unităţi de învăţământ care au personalitate juridică: Clubul Copiilor Victoria, Colegiul Tehnic Dr. Alexandru Bărbat, Liceul Teoretic I.C. Drăgușanu.
Am toate motivele să cred că vom câștiga și de data aceasta, ceea ce înseamnă că, până în mai 2024, vom face următoarele investiții:

– tablă interactivă
– sistem de sunet
– imprimantă multifuncțională
– cameră videoconferință
– router wifi
– scanner portabil
– laptop sau sistem all-in-one
plus alte 42 de laptopuri sau sisteme all-in-one pentru fiecare elev și cadru didactic în cele două laboratoare de informatică.




Prin acest proiect, vom oferi elevilor noștri și dascălilor o bază materială modernă, demnă de secolul în care trăim. Dacă punem la socoteală și proiectele de eficientizare energetică a clădirilor unităților de învățământ, unele dintre ele începute, altele pe care le vom demara anul acesta, pot spune că suntem pe calea cea bună în ceea ce privește asigurarea condițiilor optime în școli și grădinițe, așa cum merită copiii noștri.“, spune Camelia Bertea, primarul orașului Victoria.