„Sunt proiecte mari, proiecte care necesită mult timp, bani; le derulăm în fiecare sat, dar ne trebuie răbdare, pentru că lucrurile de calitate nu se fac pe „repede înainte“. Trebuie să le facem ca să rămână pentru multe generații de acum încolo“

Autoritățile comunei Beclean se declară mulțumite de ceea ce s-a realizat în anul  2022, în comună. Pentru locuitorii satului Luța, anul 2022 a însemnat împlinirea unui vis, după zeci de ani de așteptări: asfalt până în localitate, în loc de gropi și noroaie. Tot anul trecut, la Beclean a demarat cadastrul general gratuit pentru cetățenii comunei, dar și lucrările la rețeaua de canalizare în Beclean și Luța. În schimb, la Hurez a fost pusă în funcțiune rețeaua de canalizare și stația de epurare. De asemenea, tot în anul care s-a încheiat, au fost depuse, iar unele  și câștigate, mai multe proiecte de finanțare. Despre toate acestea, am stat de vorbă cu primarul comunei Beclean, Claudiu Motrescu, care pe lângă problemele administrative a pus pe un loc primordial și păstrarea și ducerea mai departe a tradițiilor strămoșești.

Suntem la început de an și vreau să ne spuneți dacă sunteți mulțumit de ceea ce ați reușit să faceți în anul 2022 !

Anul 2022 a fost un an bun, în care am muncit mult, împreună cu echipa mea. Încă din capul locului, vreau să le mulțumesc celor care au pus osul la treabă și s-au implicat mult în derularea activităților, în slujba comunității satelor din comuna Beclean. De asemenea, și Consiliului Local îi mulțumesc, pentru că majoritatea din consiliu este formată din oameni cu capul pe umeri, care sprijină construcția comunei. Le mulțumesc tuturor!

Am derulat proiecte mai vechi, am început altele noi. Am depus pentru finanțare cereri, pentru iluminat public, de exemplu, pentru etapa a doua; am reușit să finalizăm primul proiect, pe care l-am implementat și doar jumătate din corpurile de iluminat sunt moderne, pentru că atât a permis finanțatorul. La finele anului 2022, cu un efort major, având în vedere că s-a publicat Ghidul și s-a deschis linia de finanțare, am reușit să depunem cererea în timp util, să fim „în cărți“ pentru iluminatul public, astfel încât să definitivăm această lucrare și cred că anul acesta o vom face.

De asemenea, am lucrat la canalizarea satelor Beclean și Luța, mergem în continuare cu acest proiect.

Zilele trecute,  am reușit să definitivăm toate documentele și am mers la București, unde am semnat contractul de finanțare pentru banii alocați, prin Programul „Anghel Saligny“. Am comunicat acest lucru constructorului, se mobilizează și cum permite vremea, vom lucra susținut, ca să ajungem să finalizăm acest proiect. Este unul de anvergură, care va dura, însă este important să lucrăm așa cum trebuie. Dirigintele de șantier este tot timpul pe șantier, urmărește fiecare etapă. Noi, cei din primărie, suntem într-o permanentă verificare, astfel  încât această canalizare, la final, să fie una funcțională, la parametri maximi.

Tot anul trecut, am început proiectul pentru cadastru general. Și acolo, lucrăm susținut. Țin foarte des legătura cu inginerii care fac măsurătorile. S-a început în intravilanul satelor. S-au făcut măsurătorile în intravilan și începând de luni, 6 februarie, trecem la etapa următoare, la strângerea documentelor pentru cadastrul general. I -am invitat pe oameni, pe rând, să vină cu documentele pentru a finaliza intravilanul satelor, după care se va trece la extravilan, astfel încât la finalul acestui proiect să cadastrăm întreaga UAT Beclean, să avem extrase de carte funciară pentru toți locuitorii, pentru toți proprietarii comunei Beclean, lucru extrem de important și dorit de foarte mulți oameni, de foarte mult timp.

Este un proiect gratuit pentru cetățeni!

Așa este. Cu atât mai bine, că se derulează gratuit pentru cetățeni! Ei doar trebuie să colaboreze, să vină cu documentele necesare, astfel încât  să facem lumină în proprietăți.

Continuăm cu planurile parcelare pentru a avea toate datele adunate, le predăm celor de la cadastrul general, venim în sprijinul cetățenilor, ca să fie cât mai bine implementat și să nu rămână nimeni fără extras de carte funciară, la final de proiect. Contractul este pentru doi ani de zile, a început în vara anului trecut și ar trebui ca anul viitor, în vară, să fie finalizat.

Un alt proiect important finalizat: drumul spre Luța!

Drumul Județean 109 Beclean-Luța, care se întinde și pe UAT Voila, către  Ludișor, este finalizat. S-a lucrat foarte bine. Am reușit, înainte să se finalizeze drumul, să facem rețeaua de canalizare pe acest tronson de drum. A fost nevoie să luăm și un împrumut deoarece a trebuit să facem această lucrare repede, iar alte finanțări nu am avut pentru canalizare, deși din martie 2017 am făcut solicitări de finanțare la diverse instituții – la Ministerul Dezvoltării, la Compania Națională de Investiții, la fonduri europene – dar nu s-a reușit acest lucru și atunci am făcut acest împrumut. Nu puteam să asfaltăm drumul și ulterior să săpăm canalizarea!

Continuăm la Beclean, mai este ceva și la Luța, la canalizare, muncim susținut ca să finalizăm acest proiect.

Am reușit, după ani de muncă susținută, să punem în funcțiune rețeaua de canalizare și stația de epurare de la Hurez, care atunci, înainte să preiau conducerea Primăriei Beclean, nu a fost făcută cum trebuie. Nu a fost predată la timp, a rămas „ în coadă de pește“ și a fost necesar să investim niște bani, ca să punem lucrurile la punct. Aici, ne-a ajutat foarte mult și Apă Canal Făgăraș, le mulțumesc că ne-au fost alături, colaborăm foarte bine cu ei. Vă spuneam că am reușit să predăm la finele anului trecut această rețea, așa că satul Hurez, dintre toate satele comunei Beclean, are, în momentul de față, toate utilitățile, inclusiv canalizare.

Nu funcționa rețeaua de canalizare?

Nu funcționa canalizarea, stația de epurare a avut pompe care nu funcționau, a avut tot felul de membrane pe care a trebuit să le înlocuim; de asemenea, partea de automatizare – care efectiv a fost lăsată în paragină, în mijlocul câmpului – bineînțeles că s-a degradat.

Acum, toate funcționează și încă o dată îi rog pe cei care nu sunt conectați la canalizarea din Hurez, să o facă, pentru că și amenzile pentru nerespectarea protecției mediului sunt foarte mari.

Legat de canalizare, am pregătit un studiu de fezabilitate pentru canalizarea satelor Calbor și Boholț. Am mers pe teren anul trecut cu inginerii din primărie, cu proiectanți, cu consultanți și am ales cea mai bună variantă: la Calbor, în aval de sat, la ieșire spre Cincșor, pe valea Calborului, să amplasăm o stație de epurare. Am cumpărat un teren acolo, suntem proprietari. Pentru ambele sate, Calbor și Boholț, este acest proiect, am solicitat deja finanțare. Suntem în curs obținerii de finanțare pentru acest proiect, pentru a face și acolo canalizarea, deoarece proiectul de aducțiune de apă potabilă funcționează în cele două sate.

Ați întâmpinat și probleme, pentru că am văzut niște sesizări de la cetățenii de acolo…

Într-adevăr, au apărut unele probleme pe care constructorul le remediază; ele țin de presiunea mare și de niște robineți care nu rezistă acestei presiuni. Se fac reglajele necesare. Lucrarea este în garanție și cheltuiala pentru problemele apărute este susținută de către constructor. Noi, din Primărie, avem datoria să-i sesizăm, să-i urmărim.

De asemenea, și acolo, cu cei de la Apă Canal Făgăraș, am mers la fața locului, pentru a preda această investiție către ei. I-am rugat pe cetățeni, încă de la sfârșitul acestui proiect, să se racordeze, să beneficieze de această aducțiune cu apă potabilă, pentru că știm că prin acest lucru am rezolvat o mare problemă: la Calbor și Boholț, fântânile seacă pe timpul verii, apa nu este una potabilă.

Dacă am amintit de Apă Canal Sibiu, suntem în Programul Operațional de Infrastructură Mare, cu dumnealor, pentru înlocuirea conductelor de apă potabilă din satul Beclean și satul Hurez. La Luța, unde s-a făcut modernizarea drumului, am înlocuit o parte din conductele de apă potabilă și vom înlocui și restul, astfel încât în toate cele trei sate care aveau rețeaua de apă mai veche, să fie înlocuite toate aceste conducte. Tot cu cei de la Apă-Canal Făgăraș au curățat, au spălat aceste conducte de rugină, iar acum sunt puține situațiile în care apa mai curge la robinet cu rugină. Vom înlocui aceste conducte. Îi rog pe cetățeni să înțeleagă disconfortul, pentru că este obligatoriu să facem săpături. În Beclean deja se sapă pentru canalizare, va veni și timpul să înlocuim conductele de apă. Bineînțeles că nu se pot face cele două lucruri concomitent pe aceeași săpătură, nu este permis. Din acest motiv este obligatoriu să facem două săpături distincte, pentru canalizare și pentru apă potabilă.

Va fi un disconfort pe timpul săpăturilor, dar când vom termina cu investițiile din subteran, atunci suntem liniștiți și lucrurile care sunt anevoioase de implementat, le vom rezolva. Am observat de-a lungul timpului că mulți s-au ferit să investească în rețele de apă potabilă, de canalizare. Au făcut poate lucruri „la vedere“, s-au axat pe asfaltat de drumuri, iar ceea ce era în subsol a rămas nerezolvat.

De asemenea, avem un proiect pe care l-am depus la Ministerul Dezvoltării, pe Programul Anghel Saligny, acela de a reface trotuarele, rigolele, asfaltul unde este nevoie, în cadrul comunei Beclean.

Sunt proiecte mari, proiecte care necesită mult timp, bani; le derulăm în fiecare sat, dar ne trebuie răbdare, pentru că lucrurile de calitate nu se fac pe „repede înainte“. Trebuie să le facem ca să rămână pentru multe generații de acum încolo.

După cum am observat în toate administrațiile locale, proiectele mari sunt de durată, pot dura și câțiva ani din momentul obținerii finanțării și până la executarea acestora!

Așa este, asta este procedura Statului Român. Facem lucrurile așa cum trebuie să le facem pentru că trebuie să ne supunem legislației, nu vrem să facem sub nicio formă altfel decât trebuie. Eu sunt primul care mi-aș dori să rezolvăm lucrurile cât mai repede posibil și bineînțeles și de calitate, dar nu le putem face așa. Se solicită foarte multe documente, pentru noi este extrem de greu, dar dacă am intrat în horă, jucăm până la capăt, ne facem treaba și chiar dacă anii trec peste noi, să treacă cu folos, astfel încât comuna Beclean să arate așa cum trebuie.

Legat de fonduri europene, după ultima discuție cu doamna director Lidia Bogdan de la AFIR, de la Centrul de la Alba Iulia, avem toate speranțele că anul acesta vom câștiga proiectul cu fonduri europene, pentru asfaltarea drumului dintre Beclean și Hurez. Noi avem acolo pregătit proiectul, este toată documentația necesară, doar ne trebuie finanțarea. L-am depus și pe acesta, e o valoare mare și acolo, nu a fost aprobat, pentru că banii fiind limitați, se aprobă doar o parte din proiecte, dar sper că, cu ajutorul fondurilor europene, vom reuși anul acesta să demarăm acest proiect de asfaltare a drumului dintre Beclean și Hurez.

Este un drum pentru confortul celor de la Hurez, de la Beclean, dar și tuturor celor din Țara Făgărașului, care trec. De multe ori este aglomerație sau sunt lucrări în Făgăraș – pentru că și acolo este foarte mult de lucru și se implementează proiecte – și când se lucrează e un disconfort, dar se folosește acest drum pentru a ocoli Făgărașul. De asemenea, foarte mulți oameni vin cu mulțumiri pentru drumul către Luța, Ludișor, și pe acolo se circulă foarte mult. Până acum îți rupeai mașina pe acest drum iar acum se circulă foarte bine, a fost foarte bine făcut.

Vizavi de drumuri județene, drumul 104 J care leagă Făgărașul de Calbor, o parte importantă, unde erau problem, s-a refăcut, s-a modernizat, într-o mod profesionist. Se spune că s-au cheltuit foarte mulți bani, e adevărat, pentru că în structura drumului s-a mers cu niște foraje, au fost multe foraje, nu doar ce se vede la suprafață, lucrurile au fost făcute în profunzime, pentru ca ele să reziste pentru mai multe generații, și nu doar s-a pus o pătură de asfalt, ca peste doi ani să apară gropile! Bineînțeles că și acolo mai sunt tronsoane de drum de refăcut, însă împreună cu Consiliul Județean o să încercăm să modernizăm tot acel drum, dar locurile problematice au fost rezolvate.

Ați finalizat lucrările de la căminele culturale?

Proiectul cu fonduri europene pentru modernizarea căminelor culturale din satele Beclean și Calbor a întâmpinat la un moment dat niște probleme pentru că a fost perioada de COVID și constructorul care a început construcția a avut probleme majore de sănătate și nu a mai putut continua. Am procedat la încetarea contractului cu vechiul constructor, am făcut o expertiză și chiar săptămâna trecută am semnat un nou contract, în urma unei proceduri legale, stufoase. Avem un nou constructor, care se va apuca în curând de finalizarea acestui proiect.

Ce mai este de realizat la căminul din Beclean?

În curtea căminului mai este de făcut câte ceva, scara de la scenă, sunt lucruri destul de puține în interior, doar la exterior: soclul căminului, curtea de pavat, ceva spații verzi.

La Căminul din Calbor este de făcut gardul și curtea de amenajat. La subsol, unde este o pivniță frumoasă, o consolidăm și o facem proprie  folosirii.

Nu ați uitat nici de tradiții. Ați susținut orice activitate culturală s-a desfășurat în comună!

Așa este, am avut la Beclean, în vara anului trecut, un festival foarte frumos, a fost foarte multă lume. Aici este implicat ansamblul folcloric pe care noi îl susținem și cu fonduri, îl susținem și cu prezența și cu toată implicarea. Este un lucru extrem de important să ținem la identitatea noastră de țărani români și purtăm cu mare mândrie portul popular; după cum ați văzut, cinstim și îi acordăm o mare însemnătate și dansului popular tradițional. De asemenea, în fiecare sat din comună, încă din vara anului trecut, i-am rugat și îndemnat pe tineri să organizeze cete de feciori. Unii au reușit să facă acest lucru, unii sper ca pe viitor vor face acest lucru. Cei care au reușit să organizeze ceata anul trecut s-au simțit foarte bine, a fost o atmosferă foarte plăcută și ne-am bucurat cu toții de sărbătorile de iarnă. De asemenea, avem proiecte în care ne implicăm privind portul popular. Și zilele trecute ne-am implicat în comunitățile din Boholț, din Beclean pentru a promova portul popular curat, autentic din aceste sate. I-am invitat și pe cei de la Hurez, de la Calbor, de la Luța să participe, să ne fie alături la evenimentele culturalei. Este un îndemn la unitate, la bine, în jurul portului popular și a valorii lui care nu se pierde în negura istoriei.

Am fost alături și de biserici. Și anul acesta ne pregătim să sprijinim cu tot ce se poate. E adevărat că la Primărie nu avem foarte mulți bani, pentru că ne trebui mulți pentru proiectele noastre, pentru cofinanțări, dar din puținul pe care îl avem, încercăm să alocăm și pentru culte, pentru biserici, pentru că și ele trebuie susținute.

La final, vreau să concluzionăm cu ceea ce vă doriți în acest an!

Îmi doresc să putem să continuăm aceste proiecte pe care deja le avem în implementare. Am omis să vă spun că am depus un proiect pentru școala din Beclean, pentru anveloparea ei, pentru realizarea unui acoperiș, dotarea cu panouri fotovoltaice; am fost zilele trecute la București și proiectul a fost evaluat, contractul este în pregătire, pentru a putea fi semnat.

De asemenea, tot pe PNRR mai pregătim un proiect pentru dotarea sălilor de clasă cu mobilier, cu calculatoare, table inteligente. De asemenea, și pe partea de sport, ca să avem în curtea școlii dotări astfel încât copiii noștri să beneficieze de ele. Și la Boholț am făcut un părculeț de joacă în curtea școlii de acolo, copiii au cu ce să se joace. Școala de la Boholț am renovat-o, fațada era degradată.

Căminului de la Boholț i-am renovat fațada și i-am adus niște îmbunătățiri. Pentru construcțiile care au fost lăsate în paragină, am făcut procedura pentru a avea autorizație de desființare  și am curățat locul. Iar cele care mai pot fi folosite, unele le-am concesionat, pentru că dacă le ținem nefolosite, se degradează. Atunci am ales împreună cu Consiliul Local să concesionăm aceste imobile, pentru că ele aduc și un venit Primăriei și nu fac o cheltuială; de asemenea, acolo se desfășoară niște activități culturale, de producție, sunt în folosul comunităților.

La Hurez, la solicitarea consiliului parohial, avem în evaluare pentru a face o procedură de concesiune a unui imobil pentru o casă mortuară; la fel și aici, la Beclean, ne implicăm pentru sprijinul acestei case mortuare, care de altfel este o obligație a noastră, a tuturor, să o avem în comunități.

Ar fi mai multe de spus, cu siguranță o parte am omis, dar suntem deschiși la dialog cu oricine care vine cu propuneri, cu mare drag!

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *