Administrativ

Transfăgărășanul va intra în modernizare

În perioada 1 iulie – 20 octombrie, pe Transfăgărășan se va lucra la modernizarea drumului și la crearea de spații pentru turiști, anunță reprezentanți ai CNAIR, citați de Adevărul.

În această lună, compania urmează să lanseze o consultare de piață pentru a putea estima, din perspectiva valorică și tehnică, parametrii investiției. Pentru derularea acestei consultări de piață, CNAIR va aloca trei săptămâni, timp în care prestatorii interesați pot veni cu propuneri. După finalizarea consultării de piață, CNAIR va demara procedurile pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate și a unei Expertize Tehnice. O dată concretă a începerii modernizării va fi stabilită după analizarea tuturor detaliilor.

„După consultarea de piață vom ști care sunt soluțiile și cine este interesat să le aplice. Asta ne va permite să scoatem proiectul la licitație. Depinde însă cât de repede se va semna contractul. Având în vedere complexitatea și unicitatea proiectului, nu se poate face deocamdată o aproximație privind începerea lucrărilor”, a declarat pentru ”Adevărul” Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Se vor face consolidări ale drumului, se vor executa lucrări la sistemul de scurgere a apelor, vor fi benzi pentru vehicule lente, acolo unde amplasamentul permite și se vor face mai multe facilități pentru turiștii care ajung în această zonă.

Mai mult AICI

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.