Fapt divers

Amenzi pentru turiștii care au mers cu mașinile la cabana lovită de avalanșă, deși drumul era închis

O avalanșă de zăpadă a lovit, cu forță hotelul Capra, la peste 1.500 de metri, pe Transfăgărășan, în județul Argeș. Zăpada a spart geamurile și a intrat în camere și în sala de mese. Înăuntru erau 72 de oameni, printre care și 13 copii.

Avalanșa s-a produs pe vâlceaua care coboară dinspre Cota 2000 a masivului Făgăraș și a fost provocată, spun salvamontiștii, de ninsorile abundente, cu viscol puternic.
Turiștii s-au trezit cu tonele de zăpadă năvălind peste ei. În camere și în sala de mese totul pare zdrobit de forța avalanșei și este un miracol că nimeni nu a fost rănit. Afară, mașinile din parcare au fost aruncate una peste alta.

Responsabilii spun că turiştii nu aveau ce să caute acolo în această perioadă a anului. Drumul până la cabană, de la kilometrul 104 la kilometrul 106 este închis pe Transfăgărășan încă din octombrie, tocmai din această cauză: riscul unor avalanșe mortale.

Cei care au venit cu mașina la cabană au fost amendați cu 1.160 de lei și au rămas fără permis pentru următoarele 60 de zile.

Un noroc incredibil a făcut ca nimeni să nu fie nici măcar rănit. Dar, spun salvamontiștii, data viitoare s-ar putea să nu mai fie la fel.

Sursa: StirilePROTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.