Se pregătesc apelurile pentru accesare de fonduri europene în cadrul ITI Microregiunea Țara Făgărașului

Primarii din Țara Făgărașului, dar și reprezentanți ai Consiliului Județean Brașov, s-au întâlnit vineri, 20 ianuarie, la Cetatea Făgăraș în cadrul Adunării Generale a Acționarilor a Asociației ITI Microregiunea Țara Făgărașului. Tema întâlnirii a fost, potrivit reprezentanților Microregiunii, pregătirea apelurilor ce urmează a fi accesate prin mai multe programe de dezvoltare.

iti aga4Un pas important în dezvoltarea Microregiunii Țării Făgărașului a fost făcut astăzi, 20 ianuarie 2023 prin convocarea ședinței AGA a Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI- Microregiunea Țara Făgărașului privind pregătirea apelurilor ce urmează a fi accesate din Programul Operațional Sănătate, Programul Operațional Educație și Ocupare precum și Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială.

Procedura de implementare a Strategiei de Dezvoltare a Microregiunii constă și în atragerea de proiecte atipice. Unul dintre acestea este cel legat de telemedicină ce reprezintă o modalitate inovativă de furnizare a informațiilor medicale care se bazează pe utilizarea diferitelor mijloace de comunicare la distanță astfel încât pacienții din arealul microregiunii să fie ajutați de specialiștii spitalelor județene, municipale și orășenești. Tot astăzi s-a discutat și despre importanța dotării cabinetelor medicilor de familie precum și cele școlare. Mulțumim primarilor prezenți precum și domnului Șerban Todorică-Constantin, vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov.“, se arată într-o postare făcută pe pagina de socializare  a ADI ITI Microregiunea Țara Făgărașului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.