Aseară au fost desemnați cei mai frumoși boboci de la Brâncoveanu
Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Constantin Brâncoveanu“ și-a desemnat aseară cei mai frumoși boboci, în cadrul tradiționalului „Bal al bobocilor“. Evenimentul a avut loc la Casa Municipală de Cultură și a avut ca temă „Praf de stele“.
Emoții mari aseară pentru elevii claselor a noua de la Liceul Teologic „Sfântul Constantin Brâncoveanu“, care s-au înscris în cursa pentru cei mai frumoși boboci. Aceștia au fost nevoiți să convingă publicul, dar și juriul că pe lângă frumusețe au și alte calități și merită să fie câștigători. Așadar, balul a adus mai multe momente de dans, teatru, momente comice, spre deliciul publicului prezent.
„ De bal, s-au ocupat aproape în totalitate elevii claselor a douăsprezecea de teologic și pedagogic. Ei au gândit momentele și s-au gândit să fie o continuare a balului pe care l-au avut când au fost ei boboci. Atunci a fost Cosmos și Haos. Bobocii au primit toți premii, pentru că toți au fost minunați. Au primit premii în funcție de caracteristica lor dominantă, la repetiții și la bal. Tot balul a fost pregătit cu foarte mare drag de cei de-a douăsprezecea, cât și de boboci. Și eu am participat cu mare drag la repetiții. A fost o bucurie totală, mai ales că a venit după acești ani de lipsă. Spectacolul a fost foarte frumos, sala plină, lumea s-a simțit foarte bine“, ne-a spus Zsuzsa Dull, prof. la Liceul Teologic.
Mister boboc 2022 a fost ales elevul Ionuț Șofletea iar Miss boboc, eleva Roxana Comaniciu. Locul doi pe podium a fost ocupat de Parascheva Ciobotaru și de Nicolae Ilonka. Titlurile de miss și mister 3 au fost obținute de Sonia Frățilă și Cezar Pasăre. De asemenea, miss și mister popularitate au fost desemnați Maria Dzanashvili și Robert Neamțu.
„A fost un eveniment reușit, desfășurat aseară la Casa de Cultură. A fost organizat de către elevii claselor a douăsprezecea și a nouă atât de la teologic, cât și de la pedagogic. Îi felicit pe toți cei care s-au implicat în acest proiect și le urez succes pe mai departe la școală“ ne-a spus Cosmin Moldovan, directorul Liceului Teologic „Sf. Constantin Brâncoveanu“.