„Suntem prea puțini ca să fim băgați în seamă, domnule Cupu! O să venim mai mulți!“

Opoziția din Consiliu Local nu s-a arătat dispusă să îngroape securea războiului iar aseară în ședința de îndată, care s-a desfășurat la Casa de Cultură, a respins în continuare prelungirea implementării mai multor proiecte prin Bugetare participativă, printre care modernizarea Terasei Litoral ș a fântânii arteziene de la Casa de Cultură. Argumente pentru votul împotrivă nu au prea fost, așa cum au sesizat și făgărășenii prezenți în sală și care au plecat dezamăgiți acasă de atitudinea aleșilor, care nu le-au luat în considerare poziția.

„Mie mi s-a părut o mascaradă din partea acestor flăcăi. De ce? Pentru simplu fapt că în primul rând le-a fost cerut să spună motivele pentru care se abțin sau sunt împotrivă. Nu s-a spus niciun motiv, absolut niciun motiv, niciun argument. L-au luat pe nu știu în brațe, taci din gură că te scot afară! Aceasta nu e atitudine. Eu nu fac politică, nu am apartenență la niciun partid și nici nu mă interesează să intru într-un partid sau altul, e părerea mea pur personală. Astăzi, am sperat să găsesc niște răspunsuri, să văd niște oameni care prezintă argumente pro sau contra. Nu am văzut nimic decât o luptă între ei, dedesubturi, cine știe ce interese au și ce vor să-și pună de o parte fiecare“, ne-a spus Dorin Dragoș, unul din participanții la ședință.

smart

Așadar, ședința de consiliu s-a desfășurat la Casa de Cultură, unde au putut participa și făgărășenii. Nu au fost prea mulți, însă în unanimitate le-au cerut aleșilor din opoziție să nu blocheze aceste proiecte.

Din ce știu eu consilierii reprezintă votul cetățenilor. În această sală, dar și cei de pe rețelele de socializare din ce am văzut sunt pro aceste proiecte. Dumneavoastră ați spus că ați consultat electoratul dumneavoastră care a spus nu acestor proiecte. Nu văd pe nimeni aici care să spună nu acestor proiecte.“, a spus un făgărășean aflat în sală. 

Nu cred că 50 de persoane reprezintă electoratul făgărășean iar pe cei care i-am consultat nu au spus că nu doresc refacerea acestor obiective, ci  au spus nu prelungirii acestor proiecte“, i-a răspuns Lucian Cupu, consilier local PNL.

 

Screenshot_20221027_103113Suntem prea puțini ca să fim băgați în seamă, domnule Cupu, așa ați spus. O să venim mai mulți“, a mai spus un cetățean din sală.

Una din concluziile consilierilor din opoziție a fost prezentată de consilierul Klein, care a stârnit hohote de râs.

Oricând aceste proiecte se pot relua pentru că sunt banii orașului și se poate implementa același proiect dar poate mai târziu. oricum vine iarna.(…) Haideți să lăsăm proiectele așa și facem din nou proiecte în ianuarie-februarie, autorizațiile sunt“, a spus pr. Klein, consilier local FDGR.

Prezenți la ședință au fost și doi dintre făgărășenii care au depus aceste proiecte, așa cum prevede acest program de Bugetare Participativă.

Sunt pentru proiectul cu stațiile electrice. Sunt posesorul unei mașini electrice și surpriză în Făgăraș după cum știți nu mai există o stație de încărcare electrică și nu avem unde să încărcăm. Efectiv, ne-am trezit cu o mașină de 20.000 de euro, care stă în fața blocului, pentru că nu se poate folosi. Am votat acest proiect, am fost de acord, am depus cerere să se monteze o stație electrică la stadion. Din ce am înțeles este ok și rog frumos să fiți de acord cu această stație, pentru că poate genera și bani, domnilor aleși. Eu sunt de acord ca stația respectivă să fie pusă acolo și contra cost. Este un proiect care poate genera bani la comunitatea noastră. Nu vă puneți în calea acestui proiect. nu e logic. Astăzi este ziua mea, mi-am sacrificat ziua să vin aici să vă spun acest lucru. Nu e normal să stau cu o mașină de 20.000 de euro în parcare pentru că cineva nu vrea să voteze acest proiect, chiar e penibilă chestia aceasta. Unii din noi chiar și suferim. vă rog mult să nu vă mai abțineți, noi vrem să vedem că da sau ba, de asta am venit aici. Nu am venit să vedem că vă abțineți, puteați să stați acasă“, a spus un făgărășean.

În legătura cu ședința din această seară unde în continuare se refuză prelungirea termenelor pentru cele două proiecte pe Bugetare Participativă. Menționez faptul că sunt depunător a șase proiecte, care au fost și câștigate iar două din acestea de pe ordinea de zi sunt depuse  mine. Eu am reprezentat o parte din făgărășeni care au vrut ca aceste proiecte să fie implementate. Vă dați seama că făgărășenii sunt nemulțumiți că aceste două proiecte nu se prelungesc. Am venit în această seară la ședință să-i motivăm pe acești consilieri care refuză în continuare să voteze aceste proiecte și pur și simplu își bat joc de această campanie de Bugetare participativă și vă spun că mă determină să nu mai depun proiecte pentru comunitate deoarece dacă acești consilieri refuză să le voteze și nu are rost să ne pierdem vremea, însemană că acești consilieri cred că acest oraș nu merită să se dezvolte și atunci intenționez să nu mai depun proiecte“, ne-a spus Alex Luca.

Nici părerea, nici rugămințile celor aflați în sala Casei de Cultură nu i-au înduplecat pe consilierii din Opoziție să-și schimbe votul, considerând că sunt prea puțini oameni în sală. Așadar, din nou au votat împotriva prelungirii implementării acestor proiecte de dezvoltare, prin vot de abținere sau împotrivă.

A întrebat cineva cam în ce procent s-a votat împotriva proiectelor municipiului Făgăraș. Vi-l dau eu. Am analizat toate proiectele și vă dau un procent al votului domnului Cupu  și a doamnei Paicu, pentru că au votat  în aceeași concordanță și vreau să vă reamintesc tuturor consilierilor care vă abțineți că în Codul Administrativ, abținerea se notează ca vot împotrivă. Împreună cu vot împotrivă și abținere, a fost peste 96% votul celor doi consilieri. Acum, cred că trageți singuri concluziile. Nu există argumente, le-ați cerut în seara aceasta argumente, dar nu există niciun fel de argument, de ce nu se votează aceste proiecte. “, a spus Gheorghe Sucaciu.

Cred că ar fi  de bun augur ca toată lumea din oraș și cei din consiliu să ne unim și să trecem cu bine peste. Și opoziția e la un moment dat bună, dar dacă o iei pe căi greșite nu prea poți să revii, dacă mergem în paralel nu poți să faci nimic și am zis că împreună putem să trecem peste și să facem ceva pentru orașul nostru. Din păcate nu am reușit, dar eu sunt luptător și o să continuăm. Sper să fie bine până la sfârșit“, ne-a spus Radu Biza, consilier local la Partida Romilor.

În continuare, primarul municipiului spune că va organiza o nouă ședință la Casa de Cultură, săptămâna viitoare.

Le mulțumesc tuturor celor care au dat curs invitației mele și au participat în data de 26 octombrie 2022 la ședința extraordinară convocată de îndată a Consiliului Local al Municipiului Făgăraș. Le mulțumesc de asemenea pentru spiritul civic și pentru implicare.

Din păcate, nici de această dată aleșii locali CUPU, DOBREA, DOBRIA, LEABU, PAICU și KLEIN nu au ținut cont de rugămintea mea de a vota prelungirea perioadei de implementare a proiectelor din cadrul programului de Bugetare Participativă. Nu au ținut cont nici măcar de opinia celor prezenți în sală, cu toate că unii dintre consilieri au afirmat că s-au „sfătuit” cu alegătorii.
Voi continua să convoc ședințe extraordinare de îndată pe a căror ordine de zi se vor regăsi cele două proiecte de hotărâre până când aleșii locali vor ține cont și de opinia publică, nu doar de ordinele primite pe linie de partid sau din partea altor grupuri de interese.
Așadar, în cazul în care aceste două proiecte nu vor fi aprobate în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local, care va avea loc luni 31.10.2022, marți seara vă invit să luați parte din nou la o ședință extraordinară convocată de îndată a consiliului local pe care o voi organiza tot la Casa de Cultură, în sala mare.
Am atașat la această postare câteva imagini 3D care să ilustreze modul în care ar trebui să arate fântâna arteziană din fața Casei de Cultură și amfiteatrul din fața cetății (fosta terasă „Litoral”) atunci când vor fi finalizate. Vor fi spații de recreere pentru locuitorii Făgărașului și vor fi zone de atracție pentru turiștii care ne vor vizita localitatea.“

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.