Administrativ

A sosit mobilierul pentru viitoarea grădiniță de pe strada Cetății. Lucrările sunt oprite aici

FB_IMG_1666002765930O altă grădiniță construită de la zero își va deschide porțile în Făgăraș, cel mai probabil în 2023. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 2 milioane de lei, fonduri obținute în urma parteneriatului încheiat de Primăria Făgăraș cu Ministerul Educației. Deocamdată lucrările au stagnat din cauza exploziei prețurilor la materialele de construcție însă se fac pași mici pentru continuarea proiectului.  Zilele trecute, spre exemplu a sosit mobilierul cu care va fi dotată instituția de învățământ.

A sosit mobilierul pentru grădinița cu program normal de pe strada Cetății din Făgăraș, unde își vor desfășura activitatea 60 de copii. Mobilierul constă în dulapuri individuale pentru vestiar, mese individuale cu scaune pentru copii, dulapuri pentru materialele didactice, mobilier pentru cancelarie și mobilier pentru cabinetul medical.
Valoarea totală a investiției este de aproximativ 2 milioane de lei, fonduri obținute în urma parteneriatului încheiat de Primăria Făgăraș cu Ministerul Educației . În acest moment, lucrările de execuție sunt oprite din cauza exploziei prețurilor la materialele de construcție. Urmează ca reprezentanții Ministerului Educației cu constructorul să actualizeze valoarea la care se ridică lucrările la grădinița de pe strada Cetății.

„Lucrările au stagnat din cauza faptului că s-au scumpit foarte mult materialele și Ministerul Educației  trebuie să facă toată procedura aceasta de actualizare. Noi, ca municipalitate, nu avem prea mult cum să intervenim, doar o să-i ajutăm la final să amenajăm curtea exterioară “, ne-a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.
La începutul lucrării, constructorul susținea că întreg proiectul va fi finalizat la sfârșitul anului 2023.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.