Au demarat lucrări de amploare, care vor schimba faţa Făgăraşului
Continuă modernizarea Făgărașului! De câteva zile s-au deschis mai multe șantiere în municipiul nostru, șantiere care prevăd în principal modernizarea infrastructurii rutiere. Este vorba de cele trei proiecte majore, în valoare de aproximativ 30 de milioane de euro, cu fonduri europene. Centrul municipiului, bulevardul și zona industrială vor fi modernizate. Vor fi amenajate străzile, trotuarele, zonele verzi, iluminatul stradal, piste de bicicletă, vor fi achiziționate biciclete și autobuze electrice. Lucrările de modernizare trebuie încheiate până la finalul acestui an.
Cele mai mari șantiere de modernizare din ultimii 30 de ani au fost deschise
Trei proiecte de mobilitate urbană, câștigate de Primăria Făgăraș cu fonduri europene, vor schimba fața Făgărașului. Aceste proiecte, în valoare de aproape 30 de milioane de euro, vizează modernizarea trotuarelor, pentru asigurarea condițiilor de deplasare pietonală, construirea de piste de biciclete, separate de traficul rutier și de cel pietonal, pe întreaga lungime a traseelor, modernizarea aliniamentelor de spațiu verde, precum și plantarea de arbori, modernizarea stațiilor de autobuz, modernizarea stațiilor de parcare existente, achiziționarea de suprafețe de teren necesare implementării proiectului, implementarea sistemului de închiriere a bicicletelor cu amplasarea a 7 stații pentru închiriere automată și o flotă de 105 biciclete, achiziția de autobuze electrice, asigurarea căii de rulare în condiții ridicate calitativ, amenajarea unei piațete între Cetatea Făgăraș- Baia Comunală- Casa de Cultură și Catedrală. Vor fi amenajate zone verzi, trotuare și alei pavate, iluminat stradal, mobilier urban.
De câteva zile, au demarat lucrările de modernizare din cadrul acestor proiecte.
„Sunt lucrări finanțate din fonduri europene, din planul de mobilitate, unde avem semnate trei contracte. Au început lucrările în 13 Decembrie: trotuare, piste de biciclete. Continuă pe Șoseaua Combinatului cu piste de biciclete și trotuare, dar și iluminat stradal. Urmează modernizarea celor două poduri: de peste Berivoi și Racovița, construirea sensurilor giratorii și continuarea pe drumul Combinatului și pe Șoseaua Hurezului. La acel contract deja au început lucrările.
În zona centrală, pentru contractul pe proiectul de transformare în pietonal, au început lucrările în piațeta mare, între Casa de Cultură- Cetate și catedrală și în jurul cetății, iar pe zona centrală au început lucrările pe strada Libertății, în zona unde am cumpărat terenul, la fostul abator, unde vom construi autogara și parcările necesare pentru zona centrală.
Autobuzele electrice trebuie să ajungă până în septembrie-octombrie, iar sistemul de bike sharing și de e-ticketing va fi montat atunci. Bulevardul și piațeta din fața primăriei vor fi șantiere care vor începe după 1 septembrie“, ne-a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.
Zona industrială, pusă pe harta investițiilor mari la infrastructură
O zonă mult circulată și care din păcate a fost lăsată mulți ani de izbeliște este zona de ieșire din oraș spre Hurez. În ultimii 3-4 ani, aici s-au realizat modernizări la infrastructura rutieră, cu fonduri prin alt proiect, respectiv cu bani prin PNDL. Însă, modernizarea zonei nu a fost finalizată, astfel că prin proiectul câștigat de Primăria Făgăraș, cu fonduri de la Uniunea Eurpeană, se vor completa modernizările cu trotuare, piste de biciclete, sens giratoriu, iluminat stradal, începând de pe strada Octavian Paler, 13 Decembrie, Șoseaua Combinatului, drumul Combinatului, Șoseaua Hurezului.
Proiectul se numește „Modernizarea coridorului de mobilitate urbană integrată în zona industrială a municipiului Făgăraş“, iar valoarea totală a investiţiei este de 43,857,976.90 lei inclusiv TVA.
Proiectul investiţional presupune acţiuni corelate de modernizare a elementelor de infrastructură în aria de intervenţie, în cadrul unui proiect integrat de reconfigurare a spaţiului urban și de construire sau modernizare a elementelor de infrastructură aferente tuturor modurilor de transport, contribuind la creşterea calităţii mediului urban şi implicit a vieţii locuitorilor din municipiul Făgăraş.
Proiectul amplasat pe străzile Octavian Paler, 13 Decembrie, Combinatului și Hurezului este compus din urmatoarele elemente investiționale:
-modernizarea trotuarelor pe întreaga lungime a tronsonului, pentru asigurarea condițiilor de deplasare pietonală;
-construirea de piste de biciclete, separate de traficul rutier şi de traficul pietonal, pe întreaga lungime a traseului analizat;
-modernizarea aliniamentelor de spaţiu verde, precum şi plantarea de arbori maturi cu grad ridicat de retenție a CO2;
-modernizarea stațiilor de autobuz de pe traseul analizat;
-modernizarea spaţiilor de parcare de pe traseul analizat;
-modernizarea podurilor rutiere de pe traseul analizat;
-implementarea sistemului de închiriere a bicicletelor, cu amplasarea a 7 staţii de închiriere automată a bicicletelor, cu o capacitate totală de 116 locuri de andocare biciclete și o flotă de 75 de biciclete;
-implementarea sistemului de e-ticketing, sistemul informatic de management flotă şi de informare dinamică a pasagerilor în staţiile de autobuz;
-alte elemente de infrastructură pentru asigurarea siguranţei pietonilor şi evitarea conflictelor cu traficul rutier şi traficul staţionar;
-achiziţia de autobuze electrice pentru încurajarea utilizării transportului în comun în această zonă – 6 autobuze;
-asigurarea căii de rulare în condiții ridicate calitativ prin lucrări de modernizare a carosabilului, ca parte a proiectului integrat de reconfigurare a tramei stradale și regenerare urbană;
-eventuale lucrări la reţelele de utilităţi existente în zona de impact a proiectului, precum lucrări de relocare a reţelelor de stâlpi, lucrări de protejare a conductelor de gaz, etc.
-lucrări privind îmbunătăţirea siguranţei pietonilor și a participanților la trafic, cum ar fi sisteme de protecţie a trotuarelor prin amplasarea de bolarzi, semnalizarea și relocarea trecerilor de pietoni, signalistică verticală şi orizontală.
Modernizarea zonei centrale, alte două proiecte
Proiectul „Modernizarea și pietonizarea zonei centrale Făgăraş“, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, este un proiect integrat de dezvoltare a infrastructurii pentru mobilitatea urbană, compus din următoarele elemente investiționale:
• Modernizarea trotuarelor pe întreaga lungime a tronsonului, pentru asigurarea condițiilor de deplasare pietonala;
• Lucrări privind îmbunătăţirea siguranţei pietonilor şi a participanţilor la trafic, cum ar fi sisteme de protecţie a trotuarelor prin amplasarea de bolarzi, semnalizarea şi relocarea trecerilor de pietoni, signalistica verticală şi orizontală.
• Crearea unei ample zone pietonale prin pietonizarea străzilor Tăbăcari, Republicii (laturile sud şi est ale Pieţei Republicii) şi o secţiune din str. Mihai Viteazul (tronsonul dintre intrarea în Cetatea Făgăraşului şi str. Tăbăcari).
• Reabilitarea şi redeschiderea pasajului pietonal subteran sub Bd Unirii (zona Catedrală – Magazin Negoiu)
• Construirea de piste de biciclete, separate de traficul rutier şi de traficul pietonal, pe întreaga lungime a traseului analizat.
• Amenajare unei benzi dedicate pentru transportul public.
Cel de-al doilea proiect din zona centrală privind „Modernizarea coridorului de mobilitate urbană integrată în zona centrală a Municipiului Făgăraș include traseul: str. Doamna Stanca (între Piața Republicii și Bulevardul Unirii), Bulevardul Unirii (intersecția cu D-na Stanca- str. Mihai Eminescu), str. Libertății și str. Tăbăcari (între intersecția cu Vasile Alecsandri și giratoriu Kaufland). Proiectul presupune realizarea unei autobaze și a unui terminal internodal de transport public pe strada Libertății.
De asemenea proiectul presupune:
-modernizarea trotuarelor pe întreaga lungime a tronsonului, pentru asigurarea condițiilor de deplasare pietonală;
-construirea de piste de biciclete, separate de traficul rutier și de cel pietonal, pe întreaga lungime a traseului;
-modernizarea aliniamentelor de spațiu verde, precum și plantarea de arbori maturi cu grad ridicat de retenție a CO2;
-modernizarea stațiilor de autobuz pe traseul analizat;
-modernizarea stațiilor de parcare existente de pe traseul analizat;
-achiziția de suprafețe de teren necesare implementării proiectului;
-implementarea sistemului de închiriere a bicicletelor cu amplasarea a 7 stații pentru închiriere automată și o flotă de 105 biciclete;
-achiziția de autobuze electrice-3 autobuze;
-asigurarea căii de rulare în condiții ridicate calitativ.