A fost găsită soluţia pentru demolarea podului de la Voila
Nemulțumirile locuitorilor din Cincșor și nu numai vizavi de faptul că lucrările de construire a noului pod de peste râul Olt trenează au ajuns şi pe masa reprezentanţilor Biroului Teritorial Braşov al Avocatului Poporului, scrie bzb.ro.
„În urma demersurilor întreprinse, Consiliul Judeţean Braşov ne-a comunicat faptul că asfaltarea rutei ocolitoare aflate în administrarea Comunei Voila s-a realizat cu fonduri alocate din bugetul UAT Judeţul Braşov, astfel încât, din luna septembrie 2022, cetăţenii din zonele limitrofe şi alţi participanţi la trafic au acces de la DN1 la DJ105 inclusiv la satele aparţinătoare comunelor Voila şi Cincu. Consiliul Judeţean Braşov ne-a mai comunicat faptul că infrastructura acestui drum comunal nu este adecvată traficului greu, astfel că, cu acordul Inspectoratului de Poliţie Braşov, au fost instituite restricţii de circulaţie la 12 tone pe acest tronson, traficul greu fiind deviat pe rute ocolitoare, respectiv prin Agnita”, au precizat reprezentanţii Biroului Teritorial Braşov al Avocatului Poporului, pentru sursa citată.
Conform sursei amintire, în ceea ce priveşte contractul de execuţie pentru realizarea noului pod peste râul Olt pe DJ 105 în localitatea Voila (care se va construi în locul podului existent) „s-a deblocat situaţia creată de avizele Hidroelectrica, astfel încât în luna octombrie 2022 se prevede obţinerea noilor avize pentru demolare prin implozie a vechiului pod şi totodată avizul pentru relocarea conductei de apă care alimentează Cincu prin subtraversarea Oltului. Dacă se vor obţine cele două avize menţionate, demolarea se va face în noiembrie 2022, va urma consolidarea fundaţiilor până în primăvara anului 2023, iar lucrarea va fi finalizată până în iulie 2023”.
Reamintim că, timp mai multe luni, Consiliul Judeţean Braşov, care implementează proiectul de construire a noului pod de la Voila (care trece chiar peste lacul de acumulare al hidrocentralei din zonă), a purtat numeroase discuţii cu reprezentanţii Hidroelectrica pentru găsirea unei soluţii de demolare a podului existent, astfel încât lucrările să nu afecteze amenajările hidrotehnice.
Problemele cu traficul greu în această zonă sunt din ce în ce mai mari acum, odată cu dislocarea a din ce în ce mai multe forţe armate internaţionale, la baza militară de la Cincu, devenită în contextul rîzboiului din Ucraina, grup de comandă NATO.