Procesiune „Calea Maicii Domnului“, duminică, la Biserica din cimitir

Făgărășenii sunt așteptați duminică, 14 august, să ia parte la procesiunea „Calea Maicii Domnului“,organizată de Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, din cimitir, cu ocazia hramului locașului de cult. 

Duminică, 14 august, în ajunul sărbătoririi hramului bisericii din cimitir, slujitorii locașului de cult au organizat o slujbă specială și o procesiune, închinate Maicii Domnului. Astfel, începând cu ora 18.00, credincioșii sunt așteptați la Biserica Adormirea Maicii Domnului, din cimitir, pentru a se ruga împreună.

Luni, 15 august este hramul bisericii noastre. Biserica noastră este pusă sub ocrotirea Maicii Domnului și importanța hramului bisericii este una mare, la fel ca una de Paște pentru biserică. În ajunul hramului , pe 14 august, vor fi slujbe speciale: Vecernia și Litia de la ora 18.00, de la ora 19.15 avem Prohodul Maicii Domnului și de la ora 20.15 vom avea o procesiune, pe care am intitulat-o sugestiv „Calea Maicii Domnului, pe străzile din apropierea bisericii. Vom pleca de la biserică, pe strada Macului, pe strada Narciselor, colț cu Transilvania, 13 Decembrie și intrăm din nou pe strada Macului. Destinația finală va fi Sfânta Biserică. Seara , slujbele vor fi oficiate de un sobor de preoți iar a doua zi, adică luni, 15 august,  va fi hramul bisericii, care de asemenea va fi marcat prin slujba Utreniei de dimineață și de la ora 10.00, Sfânta Liturghie, la care vor sluji mai mulți preoți din Făgăraș“, ne-a spus pr. Laurențiu Urian, paroh la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“.

Este pentru prima dată când cu ocazia hramului se organizează o procesiune.

I- am rugat pe cei care vor fi prezenți să poarte în mâini icoane cu Maica Domnului, pentru că fiind sărbătoarea Maicii Domnului ne manifestăm în sensul acesta credința în mod public. Sensul manifestării este de a ieși în afara zidurilor bisericii și cumva de  a sfinți prin cântări, prin icoanele Maicii Domnului pe care le vom purta în mâini, de a sfinți locurile prin care vom trece și de a ne manifesta bucuria.“, ne-a mai spus pr. Laurențiu Urian.

calea maicii domnului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *