Ministrul Mediului: Apa potabilă devine din ce în ce mai preţioasă în multe localități și trebuie luate măsuri

Ministrul Mediului: Apa potabilă devine din ce în ce mai preţioasă în multe localități și trebuie luate măsuri

„Într-adevăr, sunt multe localităţi unde apa potabilă devine din ce în ce mai preţioasă şi, fără protejarea acestei ape potabile, care, aşa cum am spus şi săptămânile trecute, trece printr-un amplu proces de filtrare, de pregătire pentru consum… această apă potabilă trebuie protejată şi aceste măsuri de restricţionare a consumului vin exact în sprijinul, în protejarea resursei şi asigurarea apei potabile pe termen mediu şi lung. Sper ca această perioadă de secetă să nu dureze foarte mult, dar cu siguranţă următoarele două săptămâni vor fi de această natură, cu precipitaţii foarte puţine, cu temperaturi ridicate. Toate prognozele de la colegii noştri de la ANM (Administraţia Naţională de Meteorologie n.r) arată acest lucru. Vedem ce se întâmplă şi în celelalte state europene”, a susţinut Tanczos Barna, la o conferinţă de presă.

El a subliniat că măsurile vizează limitarea consumului apei potabile pentru alte scopuri, iar în anumite situaţii se limitează printr-o decizie a factorilor locali – autorităţi publice locale şi furnizorul de apă potabilă – consumul pe anumite perioade ale zilei, în vederea refacerii rezervelor.

„Acolo unde se ajunge în situaţii deosebite, critice, acolo autorităţile vor fi ajutate, atât de ISU, cât şi de Apele Române, acolo unde pot fi găsite soluţii alternative”, a punctat ministrul Mediului, citat de Agerpres.

Administraţia Naţională Apele Române a atras atenţia marţi că populaţia ar trebui să folosească raţional resursele de apă, astfel încât acestea să fie suficiente pentru toţi beneficiarii, în contextul în care 214 de localităţi au serviciul de alimentare cu apă restricţionat, din cauza secetei şi a consumului foarte mare.

Mai multe AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *