Ovidiu Popa : „Vă rog public să vă cereți iertare, pentru că ați jignit-o pe mama mea, de patru ori în ședința AGA de la Salco“

Luptele politice din cadrul Consiliului Local Făgăraș au fost duse atât de departe încât nu se mai respectă nici minimul de bun simț din partea unor aleși. În cadrul întâlnirilor se fac atacuri grosolane la persoană și chiar se aduc injurii, în speranța, probabil, a se câștigă popularitate și cel mai important „lupta pentru supremație“. Însă, ceea ce uită unii consilieri locali, este că făgărășenii i-au trimis acolo pentru a munci în folosul municipiului, pentru dezvoltarea acestuia și nu pentru  a crea din ședință, un adevărat bâlci.

Ședința de joi seara a debutat cu un mesaj al  consilierului Ovdiu Popa către consilierul Lucian Cupu.

Aș dori să încep prin a vă spune că mama mea, mama Oară, este cea mai importantă ființă din viața mea. Vă rog public să vă cereți iertare, pentru că ați jignit-o de patru ori în ședința AGA de la Salco. De față cu consilierii prezenți și toți care erau aici la ședința respectivă, adresându-vă cu „mă-ta e! mă-ta e!, de patru ori“. Așa ceva nu vă permit! Vă legați de ea, pentru că nu mă suportați pe mine, ceea ce nu e în regulă! I-am cerut iertare mamei mele, în numele dumneavoastră și am rugat-o ca în această seară să urmărească ședința online, pentru că doresc să audă cum îi cereți dumneavoastră iertare, domnule Cupu“, a spus Ovidiu Popa.

De asemenea, Ovidiu Popa s-a arătat indignat de postările, prin care i se aduc acuzații pe pagina de socializare de către așa numitul Vasile Greavu și a ținut să aducă clarificări.

cl2Am observat că sunteți foarte bun prieten în spațiu online cu contul fals Vasile Greavu și aș vrea să clarific câteva aspecte din postările acestui personaj anonim, care sper să nu fiți chiar dumneavoastră, dar asta o să o descopere probabil Poliția. Nu am niciun drept să vă condamn. Dumneavoastră sunteți un fan foarte activ al așa numitului Vasile Greavu. S-a insinuat faptul că am dat friptane și mâncare la primărie în sumă de 70.000 de euro, dar de fapt acești bani au fost plătiți de fiecare părinte, domnule Cupu, pentru mâncarea copiilor de la grădinițe. Ați pus contractele de la grădinițe, din Țara Făgărașului, inclusiv contractul de la Părău, care nu are nicio relevanță. Vă rog frumos, spuneți prietenului dumneavoastră să nu mai mintă. Domnule Cupu, inclusiv copilul dumneavoastră mănâncă din mâncarea pe care o pregătesc eu la grădiniță și știți că acești bani îi dau părinții pentru mâncarea copiilor. 

Aș vrea ca cetățenii să facă diferența între Ovidiu Popa, persoană fizică și societățile comerciale pe carele administrez eu. Vă spun asta deoarece a fost postată declarația mea de avere din anul 2021, de același cont. Toate clădirile, mașinile și bunurile sunt ale firmei, domnule Vasile Greavu. În calitate de  manager al societăților, în cazul în care e profit îmi iau dividende și asta trebuie să știți. Nu mai amestecați Ovidiu Popa cu societățile comerciale.

În postările retransmise de domnul Cupu se leagă de complexul de agrement „Laguna Albastră“. Complexul l-am construit în urmă cu 16 ani, nu eram consilier, nu făceam parte din CL, nici din administrația publică. Am făcut și fac reclamă Țării Făgărașului, am creat un brand pentru Făgăraș și cred că foarte mulți turiști vin în Făgăraș și datorită locației pe care o dețin, De asemenea, aș dori, o zi să veniți cu mine de la 5 dimineața până la 23.00 să vedeți cum se lucrează. Nu să stăm toată ziua pe facebook să retransmitem mesaje și să criticăm oameni“, a mai spus Ovidiu Popa.

cl1Lucian Cupu și-a justificat în plen vorbele aruncate către Ovidiu Popa și și-a cerut scuze mamei acestuia. Cât despre faptul că el ar sta în spatele acelui cont, consilierul a negat cu vehemență.

Pentru o corectă informare acel răspuns a fost după ce eu am intrat în sală și m-ați acuzat că eu sunt Vasile Greavu și dacă am venit de la mare. V-am întrebat dacă mă întrebați pe mine și eu v-am răspuns să o întrebați pe mama dumneavoastră și am zis doamna, nu mă-ta, doamna mă-ta. Recunosc, față de mama dumneavoastră, eu îmi cer scuze. Față de dumneavoastră, nu .Dumneavoastră îmi cereți mie să îmi cer scuze, dar dumneavoastră m-ați acuzat de anumite lucruri și m-ați acuzat că sunt Vasile Greavu. Vreau să faceți dovada aceasta, pentru că veți avea o problemă. Vreau să spun public că nu sunt eu Vasile Greavu și m-ați acuzat.“, a fost răspunsul lui Lucian Cupu.

 

Ovidiu Popa spune că a făcut și plângere la Poliție pentru calomniile de pe acel cont de socializare.

,,La nivelul Poliției Municipiului Făgăraș sunt efectuate cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „fals informatic”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.“, ne-a transmis purt. de cuv. al IPJ Brașov.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *