Fapt divers

S-a ales cu dosar penal după ce a ieșit la plimbare cu mașina tatălui, deși nu avea acordul acestuia și nici permis de conducere

Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “furtul în scop de folosință”.

În fapt, la data de 08 iunie 2022, în jurul orei 15.45, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, care conducea un autovehicul pe raza localității Lisa, județul Brașov.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul aparține tatălui acestuia, pe care l-ar fi sustras spre a-l conduce pe drumurile publice, fără a avea acordul acestuia.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.