Ordin de protecție față de soțul agresiv

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “violența în familie” și “amenințarea”.

Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 06 iunie 2022, în jurul orei 08.30, un bărbat, în vârstă de 35 ani, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în vârstă de 41 ani și ar fi amenințat-o cu acte de violență.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *