Valea Comănii, curățată de gunoaie
O acțiune amplă de ecologizare a avut loc zilele trecute la Comăna. Reprezentanți ai Primăriei, ai Ocolului Silvic Măieruș și ai Gărzii de Mediu s-au întâlnit zilele trecute și au adunat gunoaiele aruncate pe Valea Comănii.
„A fost o inițiativă a Gărzii Forestiere Brașov și împreună cu Ocolul Măieruș și cu angajații de la ocol, colegi de la primărie, plus cei de la 416, am avut o acțiune de ecologizare a Văii Comănii. La noi valea este destul de curată și am zis că prea multă treabă nu o să avem, dar când am luat-o pas cu pas, să știți că am adunat destul de multe gunoaie. Acum arată chiar foarte bine și chiar i-aș ruga pe toți cei care ne vizitează și ne bucurăm că ne vizitează, atât cei care vin dinafară, cât și cetățenii noștri să dăm cu toții dovadă de spirit civic și să ne ducem cu 2-3 saci menajeri și după ce ne relaxăm la iarbă verde, resturile care se generează să le ia să le ducă în tomberoane, să le pună acolo unde le este locul, nu în natură. Locurile noastre sunt foarte frumoase, cum e toată zona și atunci va trebui să le păstrăm și noi, pentru a veni cu plăcere“, ne-a spus Viorel Grusea, primarul com. Comăna.