Hârseni. Două proiecte importante, în licitație

Două proiecte importante din comuna Hârseni sunt în licitație. Este vorba despre proiectele „Modernizare drum comunal DC 69A Valea Sebeș“, cu o valoare de peste 4 milioane lei și „Realizare rigole și podețe în sat Copăcel, comuna Hârseni, județul Brașov“, cu o valoare de peste 5,5 milioane lei.

După ce au fost nevoiți să actualizeze documentele pentru proiectele câștigate prin PNDL2, în anul 2017, anul trecut autoritățile comunei Hârseni au mai avut un impediment. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a trimis în vara anului trecut o adresă primăriilor prin care informa  faptul că s-au epuizat banii prin PNDL, pentru anul în curs. Ca variante pentru proiectele în derulare, le-a fost sugerat autorităților locale să continue lucrările din surse proprii sau din alte surse sau să le sisteze, urmând ca la suplimentarea fondurilor să fie reluate. Oficialii de la București au revenit însă asupra acestei adrese spunând că vor fi alocate resurse suplimentare la rectificarea bugetară.

Autoritățile comunei Hârseni au continuat procedurile și au scos la licitație în primă fază proiectul „Realizare rigole și podețe în sat Copăcel, comuna Hârseni, județul Brașov“, cu o valoare de peste 5,5 milioane lei, urmând ca în câteva zile să fie desemnat și un constructor câștigător.

Proiectul pentru realizarea rigolelor și podețelor în satul Copăcel este în licitație iar în câteva zile se va finaliza iar cel privind asfaltare Valea Sebeș acum o să dăm drumul procedurii de licitație. Pentru proiectul de la Copăcel va mai dura câteva zile pentru perioada de contestații, însă dacă nu vor fi, o dăm drumul la lucrări“, ne-a spus Daniel Dâmboiu, primarul com. Hârseni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.