Anul acesta va fi şi recensământul general al circulaţiei rutiere
Programat iniţial pentru anul 2020, recensământ general al circulaţiei rutiere se va desfăşura în acest an. Procesul de culegere a datelor este realizat în perioada 4 aprilie – 10 octombrie de Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică (CESTRIN) din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere(CNAIR)
Recensământul vizează traficul de pe autostrăzi, drumurile naţionale şi judeţene şi se realizează o datĂ la 5 ani.
Conform anunţului CNAIR, în această perioadă se vor face înregistrări ale traficului în 10 zile din an. Vor fi acoperite şapte zile în lunile cu trafic mediu (aprilie, mai, octombrie, noiembrie) şi trei zile în lunile cu trafic maxim (iulie, august). Înregistrările se vor face manual, pe categorii de vehicule, pentru fiecare post de recensământ în parte.
În posturile amplasate pe reţeaua de autostrăzi şi drumuri naţionale durata înregistrării va fi de 8 ore/zi, în timp ce pe drumurile judeţene durata va fi de 14 ore/zi. În toate posturile, indiferent de categoria drumului, se efectuează o zi de înregistrare de 24 de ore.
De ce este nevoie de acest recensământ
„Cunoaşterea caracteristicilor traficului pe reţeaua rutieră este absolut necesară atât pentru fundamentarea şi proiectarea investiţiilor şi a lucrărilor de întreţinere şi reparare a drumurilor, fundamentarea măsurilor de organizare a circulaţiei rutiere şi urmărirea dinamicii de evoluţie a traficului pe reţeaua rutieră, precum şi pentru elaborarea de studii referitoare la evaluarea calităţii aerului, prin estimarea emisiilor generate de traficul rutier şi a impactului asupra mediului”, a argumentat conducerea CNAIR.
Recensământul circulaţiei rutiere a fost amânat pentru anul 2022 din cauza pandemiei COVID – 19 care a condus la modificarea fluxurilor de circulaţie pe fondul restricţiilor interne şi externe.