ISU Brașov: „Facem apel către cetățeni să renunțe la igienizarea terenurilor prin incendiere“
În ultimele 24 de ore, pompierii brașoveni împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență și lucrători ai Ocoalelor Silvice au intervenit pentru localizarea și lichidarea a 15 incendii de vegetație de pe raza județului Brașov (Calbor, Dridif, Mandra, Zarnesti, Sanpetru, Feldioara, Bod, Brasov, Fagaras, Sinca). În urma acestor incendii a fost afecată o suprafață de aproximativ 90 ha.
„Riscul de a se produce pagube materiale însemnate sau victime omenești este foarte ridicat, motiv pentru care revenim și facem același apel pentru respectarea măsurilor specifice de prevenire a acestui tip de incendii:
– nu utilizaţi focul deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timpul nopţii şi pe timp de vânt;
– nu utilizaţi focul deschis la distanţe mai mici de 100 de metri faţă de construcţii, materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de furaje, pădure etc);
– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile efectuaţi-o în locuri special amenajate (gropi ş.a.);
– interesaţi-vă la Primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;
– arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale efectuaţi-o numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din cadrul Primăriei;
– asiguraţi supravegherea permanentă a arderii şi stingeţi jarul după încetarea acesteia;
– educaţi şi supravegheaţi copiii în vederea interzicerii jocului cu focul.“, potrivit ISU Brașov.
Părerea mea este să faceți apel la Poliția Locală (toată ziua stau cu curul în mașinile poliție),este imposibil să nu știe a cui este lotul care este incendiat!