Mănăstirea de la Făget- Boholț, în pericol din cauza inconștienței celor care incendiază vegetația uscată

O situație mai gravă față de anii trecuți, așa cum ne-au declarat și pompierii, este cea a incendiilor de vegetație. De mai multe zile, pompierii făgărășeni se luptă cu flăcările scăpate de sub control, de pe câmpurile și  chiar de la marginea pădurilor din Țara Făgărașului. Aseară, mai multe astfel de incendii au fost semnalate atât pe raza municipiului Făgăraș( fosta platformă a Combinatului), cât și în zona mănăstirii Făget-Boholț, dar și la Cincu. Incendiul din zona mănăstirii Făget- Boholț s-a extins pe o suprafață foarte mare, fiind afectate peste 20 de ha de litieră de pădure. Îngrijorarea era cu atât mai mare, cu cât  focul putea ajunge și la anexele locașului de cult.

Din păcate, au fost incendii puternice în zona mănăstirii Făget-Boholț.  Din cauza vântului, focul s-a extins din pășunat, acolo unde un inconștient a pus foc, în pădure. Acolo sunt specii  precum ienupăr, pin iar litiera fiind uscată, focul s-a întins foarte repede. S-a reușit la un moment dat stingerea lui după care seara târziu din nou s-a reaprins, sub influența vântului, dar pădurarii, cu oamenii din primărie, cu pompierii au fost la fața locului și au reușit să gestioneze această situație. În această dimineață, am discutat cu conducerea Ocolului Silvic Pădurile Făgărașului ca să îndepărtăm niște arbori, să-i marcăm și să-i tăiem, care sunt în imediata vecinătate a mănăstirii, astfel încât să se creeze o bandă de protecție, pentru că există pericolul ca toate anexele de la mănăstire să ia foc. Chiar maica stareță m-a sunat aseară și era foarte îngrijorată de acest lucru, dar s-au rezolvat aceste probleme“, ne-a declarat Claudiu Motrescu, primarul comunei Beclean.

Și în preajma satului Beclean a fost nevoie de intervenție după ce unii localnici au dat foc vegetației uscate iar focul s-a extins.

„Vreau să fac un apel către oameni, să nu mai pună foc, pentru că pot fi afectate gospodării, chiar ei pot afectați, pentru că nici nu îți dai seama cât de repede poate să avanseze focul și nu mai poți să faci nimic“, a mai spus Claudiu Motrescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *