Bătaie la Perșani, aplanată de oamenii legii

Oamenii legii au fost solicitați în noaptea de 15 octombrie în localitatea Perșani, după ce patru bărbați s-au luat la bătaie. Din fericire, incidentul a fost aplanat de prezența polițiștilor și nimeni nu a fost grav rănit. Totuși, oamenii legii fac acum cercetări pentru a stabili vinovații acestui incident.
„Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violente. În fapt în data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 02,00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza localității Perșani, jud. Brașov are loc o agresiune fizică între 4 persoane. Polițiștii au intervenit prompt și au aplanat incidentul în scurt timp. Persoanele implicate nu au fost transportate la spital. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea stării de fapt, urmând ca la finalizarea cercetărilor sa fie propusa soluție legală prin unitatea de parchet competentă.“, potrivit purt. de cuv. al IPJ Brașov.
The specified slider is trashed.