Sindicatele Libere din Învățământ: Programele şcolare, prea încărcate
Un sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) arată că programele şcolare sunt prea încărcate, nu sunt corelate cu cerinţele de pe piaţa muncii şi nici cu nevoile sociale. De asemenea, respondenţii sondajului susţin că unităţile de învăţământ au nevoie de multe dotări.
„Concluziile sondajului arată: unităţile de învăţământ au nevoie de dotări, iar programele şcolare trebuie schimbate, întrucât nu sunt corelate cu cerinţele de pe piaţa muncii şi nici cu nevoile sociale. Temele constituie un factor de stres, iar mulţi consideră că ar trebui înlocuite cu activităţi practice”, se arată în raportul sondajului realizat de FSLI.
Potrivit sondajului, 90,2% din respondenţi consideră că programele şcolare nu sunt adaptate cerinţelor de pe piaţa muncii. Pe lângă materiile deja existente în aria curriculară, participanţii la acest sondaj de opinie susţin că ar trebui să se introducă şi unele noi, cum ar fi: educaţie pentru sănătate, educaţie sexuală, antreprenoriat, public speaking, educaţie financiară, dezvoltare personală sau gestionarea emoţiilor.
„Nu disciplinele sunt o problemă, ci programele şcolare, gradul de dotare a unităţilor şcolare cu materiale didactice tehnologizate. Se predă TIC fără calculatoare, educaţia tehnologică nu are legătură cu activitatea practică. (…) Schimbarea denumirilor unor discipline sau cosmetizarea altora, fără schimbarea strategiilor de predare-învăţare, nu rezolvă situaţia adaptării copiilor la cerinţele societăţii”, a spus unul dintre respondenţi.
70% dintre participanţii la sondaj susţin că unităţile de învăţământ nu sunt dotate corespunzător, iar aproximativ 60% spun că sunt prea mulţi elevi într-o clasă. Aproximativ 60% dintre cei care au răspuns sondajului de opinie susţin că nu au beneficiat de lecţii predate cu ajutorul tehnologiei moderne.
În privinţa temelor pentru acasă, jumătate dintre repondenţi susţine că sunt un factor de stres pentru elevi, dar şi pentru cadrele didactice, în timp ce cealaltă jumătate consideră că nu.
sursa: bzb.ro