Dumitru Flucuș a anunțat oficial că a trecut la AUR

Deputatul independent Dumitru Flucuş, ales pe listele PNL, a anunţat marţi  seara că trece la grupul parlamentar al AUR. „Începând de astăzi îmi încetez activitatea ca şi deputat neafiliat şi voi începe activitatea în cadrul grupului parlamentar al AUR”, a spus Flucuş.

Flucuș a demisionat din grupul PNL la 1 martie după ce  în toamna anului trecut și-a pus semnătura pe lista celor care susțineau propunerea AUR de suspendare din funcție a lui Klaus Iohannis.  Mai mult, la începutul lunii ianuarie 2022, acesta s-a fotografiat alături de George Simion, în fața catedralei din Făgăraș.

La momentul demisiei din PNL, deputatul a scris pe Facebook că a decis să se despartă de PNL deoarece îşi doreşte să fie „mai aproape de cetăţeni”, să fie independent şi îşi doreşte ca opiniile sale „să fie ascultate şi respectate”.

Nu doresc să aduc reproşuri foştilor colegi şi le doresc succes. Am luat această decizie deoarece nu am reuşit să obţin sprijinul unui număr suficient de colegi pentru promovarea unor proiecte legislative pe care le-am promis alegătorilor şi pentru că vreau să acţionez în conformitate cu propria mea conştiinţă”, a mai spus acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *