Țara Făgărașului

„Învăț, mă joc, sunt fericit la școală“- final de proiect la Voila

Proiectul „Învăț, mă joc, sunt fericit la școală“, implementat în comuna Voila a fost un  succes, au concluzionat reprezentanții Asociației pentru Egalitate de Șanse și Nediscriminare Brașov. Proiectul a ajuns la final iar luni, 14 martie a avut loc o conferință de încheiere, la care au luat parte părțile implicate în proiect, dar și cadre didactice din Țara Făgărașului. 

Asociația pentru Egalitate de Șanse și Nediscriminare Brașov, în parteneriat cu Comuna Voila și Școala Gimnazială Voila, a implementat în perioada iulie 2018- martie 2022 proiectul “ ÎNVĂȚ, MĂ JOC, SUNT FERICIT LA ȘCOALĂ”. Proiectul a fost cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman, Axa prioritară 6:„Educație și competențe”cod apel POCU/74/6/18.

Echipa de management al proiectului a fost prezentă luni, 14 martie la Școala din Voila, acolo unde, alături de reprezentanții locali, a susținut o conferință de presă la încheierea proiectului, la care au luat parte atât reprezentații mass-media, cât și educatori, învățători și profesori.

IMG_2830„Proiectul s-a derulat în perioada 2 iulie 2018- 14 martie 2022. În contextul pandemiei, am avut trei suspendări ale activităților, dar în final, am parcursul durata de implementare a proiectului de 36 de luni. În grupul țintă al proiectului au fost incluse 340 de persoane, din categoriile de preșcolari, școlari și tineri adulți care nu și-au finalizat educația obligatorie. Cei din categoriile de preșcolari, școlari au participat la activități de tip „Școală după școală“ iar tinerii adulți, la activități de tip „A doua șansă“, în cadrul unui program de sprijin. Cei care au participat la activități de tip „A doua șansă“ au fost motivați printr-un sprijin financiar constând în niște subvenții, bineînțeles dacă au îndeplinit anumite criterii ca: rata de participare, calificative etc. Toți membrii grupului au beneficiat de mese calde pe întreaga perioadă de implementare a proiectului, care s-a derulat zilnic, cu excepția vacanțelor școlare. Considerăm că proiectul și-a atins obiectivul general, cât și obiectivele specifice. Rezultatele au fost obținute, exact cum au fost descrise în cererea de finanțare.“, ne-a spus Maria Nedelcu, managerul de proiect.

Proiectul a avut ca obiectiv reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământul preșcolar și primar de calitate, pentru preșcolarii și școlarii din Comuna Voila și la reintegrarea în educație și formare a tinerilor și adulților care nu și-au finalizat educația obligatorie din zona rurală a Regiunii Centru prin crearea unui cadru adecvat pentru exersare și consolidarea cunoștințelor și creșterea atractivității programelor educaționale, sporirea interesului și a componentei motivaționale.

IMG_2836„Pentru copiii implicați în acest proiect, începând de la preșcolari și în ultima parte a proiectului și cei de gimnaziu, au fost importante toate aceste activități desfășurate după ore, plus masa caldă. Obiectivul a fost prevenirea abandonului și un mod de a-i atrage la școală, pentru ca școala să fie cât mai atractivă. În afară de masa caldă, benefice au fost și lecțiile desfășurate în plus, pentru că rămâneau cu un profesor meditator, cu care își făcea lecțiile. În cadrul proiectului s-au făcut și achiziții:  de la mobilier pentru grădinița Voivodeni, locuri de joacă la toate cele cinci locații adică: Dridif, Cincșor, Voivodeni, Voila, Sâmbăta de Jos. Din păcate, copiii nu au prea putut beneficia de locul de joacă, pentru că am intrat în pandemie. Au primit de asemenea pachete cu rechizite, cu materiale didactice de calitate, cu tot ce trebuie unui elev. Eu consider că a fost în beneficiul lor“, ne-a spus Daniela Șerban, dir. Școala Gimnazială Voila.

Valoarea totală a proiectului a fost de 3.010.073,92   lei, din care finanţarea nerambursabilă, în valoare de 2.973.026,46 lei, echivalentă cu 98,77% din valoarea eligibilă aprobată, iar valoarea co-finanațării, de 37047,15 lei (1,23%).

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.